Credem în Dumnezeu, dar trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi

5416

Îmi amintesc că am citit la unul din Stareţi că astăzi diavolul nu ne mai lupta cu gloanţe, ci ne copleşeşte până la sufocare cu dulciuri, cu dulceţile acestei vieţi. Te face să crezi că viaţa asta e lucrul cel mai important.

Aşa că… dacă-s nefericit în căsnicie, atunci divorţez. Căsătoria nu mai este pentru mine o cale de-a mă mântui, ci a ajuns ceva de genul: „Nu-s fericit cu femeia asta? O pot părăsi oricând! Copiii mei? Păi, dacă nu-i vreau, pot scăpa de ei, îi pot avorta oricând!” Vedeţi? Nu mai este vorba acum de un control cumplit al natalităţii, ca în comunism, ci chiar eu sunt cel care aleg: „Îmi fac viaţa grea? Scap de ei!” Gândirea noastră s-a schimbat, s-a centrat pe mine, pe ce vreau eu, pe ce mă face pe mine fericit, pe ce mă satisface pe mine… Nu mai există Dumnezeu ca punct de referinţă.

Aşa că, personal, consider că ăsta-i cel mai primejdios lucru cu care se confruntă tinerii noştri de astăzi: „Dacă să fiu homosexual mă face fericit, atunci pot s-o fac!”, „Dacă să iau droguri mă face fericit, atunci pot s-o fac!”…

– Da, sunt mulţi părinţi care gândesc aşa: „Orice, numai să fie copilul meu fericit!”.

– Dacă tinerii cresc având impresia că toate din jurul lor ar trebui să-i facă fericiţi, dacă din viaţa lor lipseşte raportarea la nevoinţă, la lepădarea de sine, la veşnicie, la Dumnezeu, dacă nici măcar nu există aşa ceva în viziunea lor asupra lumii…

– Cum spun unii: „Nu există altă viaţă în afară de cea de acum!”.

– Da. Aşa trăim. Şi poate nici nu ne dăm seama de asta. Credem în Dumnezeu, dar trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar fi. Ăsta-i pericolul… Dacă tinerii cresc aşa, atunci vor fi înghiţiţi de lume, de atracţiile ei, de momelile ei.

– Şi ce credeţi că ar trebui să facă părinţii?

– Primul lucru: părintele trebuie să fie om de rugăciune. Şi trebuie să se roage lui Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu să-i îndrepte copiii, ci pentru că Dumnezeu să fie cu copiii lui, să aibă milă de copiii lui. Astăzi, ca să fii părinte, trebuie să fii om de rugăciune! Lucrul cel mai important este ca părinţii să se străduiască să fie sfinţi, să fie ei înşişi cu Dumnezeu, să trăiască cu El. Dacă ei nu se lupta să se unească cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor rămân cuvinte fără putere, fără har… Cuvinte goale.

Sursa nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa

 


Articole Asemănătoare
968

Gendercid – genocidul mut: avortul selectiv pe criterii de sex a ucis 200 de milioane de fetițe nenăscute

Europa Occidentală sărbătorește în mod tradițional pe 9 mai Ziua Mamei. Cu această ocazie, organizația internațională Women’s Rights Without Frontiers trage un semnal de alarmă cu privire la două abuzuri grave legate de naștere și maternitate pe care le suferă femeile lumii la ora actuală. Women’s Rights Without Frontiers a comunicat că în China femeile […]

Articole postate de același autor
702

Lăcomia pântecelui este un păcat, unul din păcatele de moarte

Lăcomia pântecelui este un păcat, unul din păcatele de moarte. Lacomii au ca deviză „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (Isaia 22, 13; I Corinteni 15, 32); în adânc ei sunt materialişti şi necredincioşi. Un simbol al lăcomiei pântecelui este porcul, animalul necurat la care se referă şi Evanghelia (Luca 15, 15-16), […]