Crede numai şi se va izbăvi – Duminica Învierii fiicii lui Iair la Biserica USM

2191

În Duminica Învierii fiicei lui Iair, slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

În predica sa, pr. Octavian, a vorbit despre vindecările pe care le-a  făcut Mântuitorul pentru femeia cu scurgere de sângere şi fiica lui Iair. Există şi astăzi oameni bolnavi care aleargă la medici, însă uneori în loc să se vindece, boala lor pare să se agraveze, fie pentru că nu au fost diagnosticaţi corect, fie că tratamentul nu este bun. De aceea noi nu trebuie să uităm că vindecătorul nostru este Mântuitorul Iisus Hristos, acest lucru este recunoscut chiar şi de unii medici. Nu înseamnă că refuzăm ajutorul medicinei, însă dacă plecăm de la rugăciune, de la credinţa ca Hristos este cel care ne vindecă, Dumnezeu va lucra în viaţa noastră şi prin tainele Bisericii, dar şi prin medici.

Totodată puterea credinței este deosebit de importantă în procesul vindecării. Femeia cu scurgere de sânge s-a vindecat întrucât credea că Hristos o va tămădui numai prin simpla atingere de hainele sale şi Mântuitorul confirmă acest lucru prin cuvintele pe care i le adesează: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 8; 48). Şi mai-marele sinagogii, Iar, este încurajat de Mântuitorul Iisus Hristos după moartea fiicei sale: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” (Luca 4; 50).

Multe minuni şi vindecări au fost înfăptuite de Hristos drept răspuns la această întrebare „Crezi tu că pot face aceasta?”, cei suferinzi prin credința dobândindu-şi vindecarea. Așadar credința este temelia vindecării, după cum însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11; 24).

Să ne întărim în credință, să facem faptele credinței, să cerem înmulțirea iubirii, să cerem să avem o credință lucrătoare prin iubire, să cerem să avem credința care ne adevereşte că murind nu murim, ci trăim și după moarte; să avem credința care ne asigură că va fi o înviere, la care vom învia cu toţii prin puterea lui Dumnezeu.

 


Articole Asemănătoare
2066

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: prof. dr. Gheorghe Butuc (Galați, România)

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 20 aprilie, ora 19.00, tinerilor le va vorbi despre „Sfânta […]

Articole postate de același autor
21834

Rugăciune de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos

Rugăciune de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Isaac Sirul Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și […]