China, razboi împotriva creștinilor. O femeie a fost îngropată de vie sub dărămături, încercând să se opuna demolării unei biserici

814
 

Persecutiile asupra crestinilor din China continua, guvernul fiind acuzat ca ingradeste libertatea religioasa.

O femeie, care a fost omorata in timp ce incerca sa opreasca demolarea unei biserici crestine din China, a devenit un simbol al luptei impotriva persecutiilor guvernului, noteaza Express. Ding Cuimei a fost impinsa intr-o groapa saptamana trecuta, fiind ingropata de vine sub daramaturile bisericii pe care incerca s-o salveze de la demolare. Intamplarea a avut loc in provincia centrala Hena, orasul Zhumadian.

Femeia, sotia reverendului Li Joangong, s-a pus in fata echipei de demolare impreuna cu sotul sau, dar lucratorii au ignorat prezenta celor doi si protestul acestora. Enoriasii au privi ingroziti cum femeia este ingropate de vie sub pamant, sub gramezile de moloz. Din fericire, sotul femeii a reusit sa iasa la timp din santul in care fusese impins tot de excavatoare.

Organizatiile de aparare a drepturilor si libertatilor omului din zona spun ca acesta este amenintat acum sa nu vorbeasca despre incident.

In cea mai populata tara din lume, multi sunt de parere ca Guvernul persecuta minoritatile religioase. Mai mult de 2000 de cruci au fost indepartate din biserici ca parte a unei campanii guvernamentale de a reglementa „cultele religioase excesive”.

Conducerea Chinei a inceput eradicarea crestinismului in provincia de coasta Zhejiang in urma cu doi ani. David Curry, presedinte al grupului caritabil Open Doors, a spus pentru Fox News: „A fost o vreme in care crestinii erau recunoscuti ca membri activi ai societatii. Guvernul ii trata in mod echitabil. Dar asta s-a schimbat. China vrea sa nationalizeze crestinismul”.

Putin peste 5% din populatia de 1,4 miliarde de oameni a Chinei sunt crestini. „Eforturile statului in aceasta directie sunt variate. De la confiscarea proprietatilor bisericesti, pentru a le demola, pana la a-i forta pe pastori sa se intalneasca saptamnal cu oficiali locali pentru a le explica predicile tinute de ei in biserici”, a incheiat Curry.

sursa aktual24.ro

  DingCuimei00-663913

Articole Asemănătoare
4541

Iubim pe cei ce ne iubesc, urâm pe cei ce ne urăsc

Să ne imaginăm doar o picătură despre cât de infinit Îl dor pe Dumnezeu eşecurile tuturor oamenilor, pierderea milioanelor de fii risipitori, plânsul tăcut, dar mai asurzitor decât cerurile, al umanităţii căzute cu voia ei în povara morţii. Restrângând subiectul, iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie, care dăruiesc lumină şi viaţă în univers prin naşterea de prunci, […]

Articole postate de același autor
395

„Când eram ortodox făceam toate relele”

De exemplu, este suficient să vină un drac al ereziei, un drac arhicon, care să-i schimbe învăţătura de dreapta credinţă, şi aţi văzut cât de des întâlnim această mătrurisire :”Părinte, când eram ortodox făceam toate relele. de când m-am dus la adeventişti, iegovişti, baptişti sau penticostali nu mă mai luptă nici o patimă, cum se […]