Nimeni, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea, s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. O boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.
Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele, care săvârşesc lucruri mai urâte decât cele dintâi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întâmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sunt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare, şi alta gândesc.
Am auzit pe unii clevetind şi i-am certat. Dar lucrătorii acestui rău răspundeau în apărarea lor că fac aceasta din dragostea şi din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus să înceteze cu această dragoste, căci nu minte cel ce a zis: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns de aproapele lui, alungă-l” (Ps. C,5). Dacă spui că-l iubeşti, roagă-te în taină pentru el şi nu-ţi bate jos de om. Căci acesta este felul iubirii primit de Domnul.
Să nu-ţi rămână ascuns lucrul acesta şi te vei trezi, ca să nu mai judeci pe cel ce greşeşte: Iuda era în ceata ucenicilor, iar tâlharul în ceata ucigaşilor. Şi într-o clipă s-a făcut o schimbare minunată între ei.
De voieşte cineva să biruiască duhul clevetirii, să nu învinovăţească pe cel ce a greşit, ci pe dracul care l-a ispitit. Căci nimeni nu voieşte să păcătuiască faţă de Dumnezeu, chiar dacă toţi păcătuim fără să fim siliţi.
Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, X, 1-5, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de Preot prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 195-196
