Act filantropic în satul Manoilești, raionul Ungheni

255

Miercuri, 2 martie 2016. Potrivit discursului, Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, rostit în cadrul adunării ordinare a protopopiatului Hîncești, Filantropia Creștină – Mod de Trăire a Cuvântului Scripturistic: „Trăim într-un secol care ne pune la încercare nu numai puterea de a depăşi greutăţile de tot felul, ci chiar latura profund umană a existenţei noastre. Astăzi, cuvinte ca milă, solidaritate, sprijin, ajutor, dragoste faţă de cei din jur par a se fi pierdut în iureşul unei vieţi tot mai grăbite. Ca întotdeauna, Biserica rămâne un reazem pentru credincioşii săi, încercând să-i întoarcă unii cu faţa către ceilalţi şi să le reamintească unul dintre principiile fundamentale ale Ortodoxiei: dragostea faţă de aproapele.”

Ierarhul nostru, mereu a fost un exemplu preoților din cuprinsul episcopiei noastre și nu numai, atît prin cuvînt cît și prin faptă. De această dată Preasfinția Sa, a ajutat un om nevoiaș din satul Manoilești, raionul Ungheni, care cu greu mai poate rezista în fața greutăților vieții acesteia.

Chiriarhul prin intermediul vicepreședintelui Sectorului Eparhial, Activitate Socială și Caritate, Protodiacon Victor ROTARI, a cumpărat lemne de foc fratelui Gavril BOSTAN, iar acum i-a transmis detergent, săpun și produse alimentare: paste făinoase, terciuri de mai multe feluri, mazăre, fasole, orez, mei, ulei de floarea soarelui, mazăre verde, paste de roșii, condimente, oțet, conserve de pește și carne pentru o bună perioadă de timp.

Omul nevoiaș a mulțumit Preasfinției Sale, cu lacrimi în ochi, pentru purtarea de grijă și susținere în aceste clipe grele din viața sa.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni


Articole Asemănătoare
30

Preasfinţitul Episcop Petru alături de cei nevoiaşi

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mîntuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.     Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind înzestrat cu această virtute, […]

Articole postate de același autor
92

Adunarea ordinară a Protopopiatului Ungheni

Cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, joi, 25 februarie 2016, în incinta Paraclisului Episcopal ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din oraşul Ungheni a avut loc adunarea ordinară a Protopopiatului Ungheni. Adunarea a fostprezidată de Protopopul Circumscripţiei Ungheni, Protoiereul Bartolomeu TURTUREANU. Dat fiind faptul în cadrul Adunării Generale Anuale, a preoților din cuprinsul Episcopiei de […]