„Acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion…” Duminica Fiului risipitor la Mănăstirea Suruceni

118

Dumnezeu-Părintele suferă, rabdă, nădăjduieşte, aşteaptă, oferă prilejuri multe şi dese. Nu-şi ceartă copiii, nu Se mânie pe ei, nu-i alungă, le vorbeşte cu bunăvoinţă, îi înţelege, Se poartă față de ei ireproşabil. Atitudinea Sa ne provoacă zdrobire. Dragostea Sa ne răscoleşte în chip învietor. Având un asemenea Tată, nu suntem îndreptăţiţi să zăbovim departe de casă, în afara ei. Suntem chemaţi la o neîntârziată întoarcere acasă, în noi înşine. (Monahul Moise Aghioritul)

În Duminica Fiului risipitor, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni a fost oficiată de soborul preoțesc al așezământului monahal în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii. 

Parabola fiului risipitor este despre fiecare dintre noi, pentru că toți avem momente în viață în care ascultăm de glasul străinului, mai mult decât de glasul conștiinței, momente în care alegem să gustăm din otrava păcatului, clipe în care ne îndepărtăm și ne lepădăm de Dumnezeu, preferând „ţarile depărtate”. „Păcatul păcatelor este îndepărtarea dragostei mele de la Dumnezeu, preferând “țara îndepărtată” în locul minunatei Case a Tatălui”, ne spune pr. Alexander Schmemann.

Despre această îndepărtare de Dumnezeu ne vorbește și arhim. Zaharia Zaharou: „Ne înstrăinăm de dragostea Tatălui atunci când părăsim casa Lui; lepădăm ocrotirea Sa, socotind-o ca pe ceva ce ni se cuvine de la sine, şi plecăm departe de casă, departe de îmbrăţişarea iubitoare a Tatălui… Puterea răului ne duce din cădere în cădere, târându-ne în adâncul fără de fund al păcatului şi al pierzării. Cât de înfricoşătoare este această ţară îndepărtată, acest loc din care Dumnezeu lipseşte şi pe care Sfânta Scriptură îl numeşte iad!”

Dumnezeu, însă, nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iez. 18, 23). Iubirea Sa pentru om se revelează mai ales în jertfă, prin aceasta ea făcându-se mai evidentă: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi” (1 In 3, 16). Este și acea dragoste despre care pr. Rafail Noica mărturisește: „este de o subţirime, de o gingăşie, de o duioşie a unei dări de sine pe care noi nu o închipuim, că suntem încă grosolani în biologia noastră şi bădărani în neduhovnicia noastră. Dar în sensul acesta vreau să zic că dragostea este o trăire de o deosebită subţirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubeşte şi se răneşte nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea. Cel care iubeşte se răneşte nu atâta că este lepădat, dar se răneşte văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri.”

În cuvântul de învățătură, Părintele Laurențiu Ionașcă, a arătat că, indiferent cât de multe și de grele ar fi păcatele noastre, dacă există pocăință niciodată nu este imposibil sau prea târziu de a reveni pe calea îndreptării, către brațele părintești larg deschise…

“La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus noi aminte de Sion… Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele“. (Ps. 136)

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
355

A doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca

În seara zilei de marţi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a citit Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, în prezența a numeroși credincioși care au venit să pună început bun acestei perioade de înfrânare şi de sporire […]



Urmăriți-ne pe Facebook!