6 emoţii negative care ne îmbolnăvesc

7195

Sunt prezente aproape zilnic în viaţa noastră. Şi nu pentru că ni le-am dori neapărat, ci pentru că pur şi simplu sunt specifice condiţiei umane. Însă emoţiile, căci despre ele vorbim, pot fi constructive, ajutându-ne să ne călim și să evoluăm sau, dimpotrivă, distructive, afectându-ne atât pe plan psihic, cât și fizic.

Emoțiile sunt resimțite diferit de fiecare, în funcție de trecutul, povestea de viaţă, capacitatea intelectuală ale fiecăruia dintre noi. Însă atunci când ne lăsăm copleşiţi de emoţiile negative, când acestea persistă timp îndelungat, sănătatea noastră este periclitată. Află, în cele ce urmează, care sunt cele 6 emoţii negative care te îmbolnăvesc şi care sunt principalele organe afectate de emoţiile negative.

Emoţiile negative şi impactul lor asupra sănătăţii

Legătura dintre minte și corp este mult mai puternică decât ne-o imaginăm noi. Gândurile și emoțiile noastre pot stimula producerea anumitor substanțe care ne pot influența sănătatea fizică.

Spre exemplu, serotonina și dopamina sunt 2 hormoni pe care creierul îi secretă atunci când suntem fericiți. Dar ei sunt produși și atunci când suntem copleșiți de emoții negative, însă, în acest caz, în loc să facă bine organismului, cei doi hormoni generează durere și un disconfort accentuat.

Tristeţea, frica, mânia, dezgustul, dar și bucuria sau surpriza sunt tot atâtea emoții care au un impact direct asupra noastră. Dacă e să ne oprim doar asupra emoțiilor negative, negestionate corect acestea pot determina apariția unor probleme de sănătate precum hipertensiune sau indigestie.

Este, deci, necesar să învățăm să recunoaștem acest tip de emoții pentru a le putea controla și a nu le permite să ne afecteze la nivel fizic. În plus, emoțiile negative care ne copleșesc la un moment dat au consecințe și asupra comportamentului nostru și relațiilor cu cei din jur.

Cum îți afectează organele interne cele 6 emoții care te îmbolnăvesc

Iată care sunt cele mai importante emoții negative care dăunează organismului și ce organe afectează fiecare dintre ele:

– Mânia slăbește ficatul în mod semnificativ. După cum știi, bolile hepatice pot fi letale.

– Traumele interioare, dezamăgirile afectează rinichii și inima. Bolile cardiovasculare care se dezvoltă în acest fel sunt, de asemenea, fatale.

– Frica, asemenea traumei interioare, slăbește rinichii.

– Anxietatea are un impact major asupra stomacului, generând dureri severe, dar afectează, totodată, și splina.

– Tristețea, durerea sufletească afectează plămânii, antrenând dificultăți de respirație. Atunci când suntem triști, organismul obosește mult mai ușor. Tot tristețea se face vinovată și de instalarea depresiei.

– Stresul slăbește creierul și inima. Știm, în zilele noastre, evitarea stresului este o misiune imposibilă. Totuși, chiar nu este cazul să ne stresăm pentru fiecare lucru nesemnificativ. Stresul cronic afectează, la modul general, buna funcționare a organismului.

Cum ne descurcăm cu emoțiile negative

Vrem, nu vrem, emoțiile ne influențează pe toți. De aceea, identificarea emoțiilor negative permite un mai bun control al lor. Iar acesta este esențial pentru a le împiedica să aibă un impact nefavorabil asupra sănătății noastre.

Din fericire, stă în puterile noastre să vedem părțile bune sau, dimpotrivă, pe cele rele ale lucrurilor. Alegerea ne aparține. Ceea ce simțim este determinat de ceea ce alegem să vedem – jumătatea plină sau jumătatea goală a paharului. În consecință, nu greșim prea mult dacă spunem că stă în puterea noastră să împiedicăm instalarea bolilor în organismul nostru.

Acum că știi care sunt cele 6 emoții negative care te îmbolnăvesc, identifică-le la timp și nu le lăsa să-ți altereze sănătatea! La nevoie, apelează la ajutor de specialitate, pe care îl vei găsi în cabinetele de terapie.

sursa www.avantaje.ro

 


Articole Asemănătoare
750

Boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinţilor?

Din experienţă, ştim totuşi că boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinţilor. Pot fi păziţi copiii de astfel de boli? Sigur că bolile sunt diferite. Există unele care, cu siguranţă, au sursa în păcatele părinţilor. Acestea sunt cele care se produc din cauza faptului că părinţii fumează, beau excesiv sau nu se abţin, încălcând porunca […]

Articole postate de același autor
338

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – model pentru creștinii de astăzi

Vineri, 3 iunie 2016, în ziua serbării Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, la care au slujit un sobor de preoți și diaconi avându-l în mijlocul lor pe PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]



Urmăriți-ne pe Facebook!