De aceea se duce lumea de râpă – pentru că neglijăm copiii. În loc să avem grijă de educaţia lor, ne preocupă averea pe care le-o lăsăm. De sufletul lor nici nu ne pasă şi facem cea mai mare neghiobie posibilă. Averile, pământurile, oricât de multe şi de scumpe ar fi, dacă stăpânul lor nu e un om plin de înţelepciune, capabil să le administreze cu virtute, se vor distruge, şi se vor pierde odată cu el, pricinuindu-i o mare pagubă. Dacă, însă, un suflet este puternic şi plin de virtute, chiar dacă casa îi e mai mult goală, va putea dobândi tot ce-şi doreşte cu uşurinţă.
Dacă părinţii şi-ar creşte cu atenţie copiii n-ar mai fi nevoie de legi şi de tribunal şi nici de pedepse sau de execuţii publice, pentru că spune: “…legea nu este pusă pentru cel drept…” (I Timitei 1,9). Noi, neglijându-ne copiii, îi înconjurăm cu relele cele mai mari, îi dăm pe mâna călăilor şi îi împingem mereu spre prăpastie, pentru că spune: “Cel care este moale cu fiul său va lega rănile lui…” (Înţelepciunea lui Sirah 30,7). Ce înseamnă “cel care este moale”? Cel care se înduioşează, care linguşeşte, care-şi răsfaţă copilul mult mai mult decât trebuie.
De fapt, copilul trebuie să simtă severitate, grijă din partea părinţilor şi să se teamă. O spun nu ca să fim duri cu copiii, ci ca să nu le părem vrednici de dispreţ. Dacă femeia trebuie să se teamă de bărbat, cu atât mai mult copilul trebuie să se teamă de tată.
Şi să nu-mi spuneţi că e greu unui părinte să se impună tinerilor. Dacă apostolul Pavel cere chiar şi de la văduvă să-şi supravegheze fiul, cu atât mai mult o cere de la bărbaţi. Dacă ar fi fost un lucru imposibil, atunci nu l-ar mai fi poruncit. Toată răutatea vine din propria noastră indiferenţă şi din faptul că nu ne învăţăm, nu ne deprindem copiii încă de la început, mai cu seamă din pruncie, cu respectul şi cu frica de Dumnezeu.
Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 41, 46
