Actualitate

Trebie să învățăm să ne vedem propria greșeală, când ajungem la vreo neînțelegere

6200

Trebie să învățăm să ne vedem propria greșeală, când ajunem la vreo neînțelegere. De pildă, îmi amintesc că o pereche a venit la Părintele Sofronie – erau certați – și era limpede că unul era mai vinovat ca celălalt.

Și Părintele Sofronie a întrebat-o pe soție: „Cât la sută crezi că ești vinovată?”

Ea a răspuns: „Doar cinci la sută. Dar soțul meu este nouăzeci și cinci la sută vinovat”.

Și Părintele Sofronie i-a zis: „Atunci îndreaptă acel cinci la sută și să vedem dacă celelalte nouăzeci și cinci la sută mai rămân!”

Trebuie să ajungă acea persoană la înțelegerea greșelii, așa încât să poată să ia vina asupra sa. Pentru că numai atunci are loc vindecarea. Până nu luăm vina asupra noastră, nu vom afla odihnă.

Din Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 292

 

Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
723

Sfântul Efrem a făcut şi face multe minuni în vieţile noastre

Mă numesc Adriana F. şi sunt din Arad, iar fiica mea este Iasmina N., în vârstă de 6 ani. L-am cunoscut pe Sfântul Efrem acum un an, prin intermediul Sfântului Nectarie, care încă îşi face simţită prezenţa în vieţile noastre de acum un an, când l-am rugat să ne dăruiască o familie. Personal, nu l-am văzut pe Sfântul […]

Articole postate de același autor
2162

Slujbă arhierească la capela USM

Duminică, 13 august, cu binecuvântarea ÎPS MItropolit Vladimir, la capela Universității de Stat din Moldova a liturghisit PS Ioan de Soroca, vicar mitropolitan. Slujba a fost prilejuită de planificarea unor activități cu copiii și tinerii din cuprinsul Eparhiei de Chișinău pentru perioada septembrie-decembrie 2017. După Sf. Evanghelie ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, iar […]