Motto: „Ar fi fost poet mare dacă trăia. Numai Eminescu a mai știut să scoată atîta mireasmă din ritmurile poporane”.
G. Călinescu (1889–1965), critic, istoric literar, scriitor român
După proclamarea independenței de stat, Republica Moldova a înscris în istoria sa recentă existența a două imnuri de stat. Primul, adoptat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 691–XII, în ziua declarării independenței, pe 27 august 1991, a fost Deșteaptă-te, române! scris de poetul-tribun ardelean Andrei Mureșanu (1816–1863) în timpul revoluției de la 1848. Acest imn a fost unul și același cu cel al României și a fost oficiat pînă la 7 iunie 1994, cînd a fost abrogat de Parlamentul Republicii Moldova și înlocuit provizoriu cu Limba noastră de Alexie Mateevici, ulterior adoptat de legislativ, recunoscut și acceptat în timp drept Imn de Stat al Republicii Moldova. Societatea civilă a protestat vehement împotriva acestor hotărîri. Începînd cu 18 martie 1995, au fost inițiate proteste virulente în Piaţa Marii Adunări Naţionale, greva atingînd proporţii deosebite, fiind estimată la numeric cca 100 mii de participanţi. Intelectualitatea a sabotat deschis concursul pentru crearea noului imn, care într-un final a eșuat. La 22 iulie 1995, Parlamentul a votat Legea nr. 571-XIII cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, prin care poezia Limba noastră (strofele 1, 2, 5, 8 și 12) scrise de poetul Al. Mateevici și puse pe muzica lui Alexandru Cristea devenea imn de stat oficial al țării. Regulamentul privind intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova a fost aprobat la 15 octombrie 1998. În anii 1997–2001 imnul Limba noastră era doar tolerat și nu se intona nici la înmînarea distincțiilor de stat.
Biografia autorului versurilor celui de-al doilea Imn de Stat al Republicii Moldova și istoria apariției, afirmării dar și aprobării acestuia drept simbol al statului se armonizează cu istoria contemporană a spațiului pruto-nistrean.
1. Alexie Mateevici s-a născut la 16 martie 1888 în satul Căinari, fostul județ Bender, Basarabia, într-o familie de preoți. A fost primul copil din cei patru (Alexie, Victor, Nina și Eugenia) ai soților Mateevici. Copilăria și-a petrecut-o în satul Zaim, unde părinții, Mihail și Nadejda Mateevici, s-au mutat cu traiul în 1893. La Zaim, Al. Mateevici a urmat primele trei clase în școala primară rusă. Ulterior și-a continuat studiile la Școala Spirituală (Duhovnicească) de Băieți din Chișinău (1897–1902), Seminarul Teologic din Chișinău (1902–1910). Colegi de seminar i-au fost mari tribuni ai mișcării de eliberare națională: Petre Cazacu (1873–1956), Ion Inculeț (1884–1940), Ion Pelivan (1876–1954), viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1888–1940), autorul bustului instalat în 1934 la mormîntul poetului. Protoiereul Mihail Ciakir (1861–1938), numit de găgăuzii contemporani „apostolul limbii găgăuze tipărite”, a fost dascălul, apoi coleg de catedră cu Al. Mateevici.
2. Între 1906 și 1907, drept urmare a revoltelor din Imperiul Rus, Sinodul rusesc a decis închiderea seminarelor teologice pentru un an de zile. Astfel, Al. Mateevici și ceilalți seminariști au fost nevoiți să repete un an de studii.
3. În același an, 1906, decedează tatăl poetului, familia, ulterior, fiind nevoită să se mute cu traiul la Chișinău. Pentru a-și susține mama, fratele și surorile mai mici, Al. Mateevici scrie articole și face traduceri din limba rusă în cea română. A tradus din opera scriitorilor ruși (A. Cehov, A. Pușkin, M. Lermontov ș.a.). În 1910 Al. Mateevici absolvă Seminarul Teologic din Chișinău ca șef de promoție și devine bursier al statului la Academia Teologică Petru Movilă din Kiev (1910–1914). Tema tezei de licență de la Academia din Kiev a fost „Elemente religioase ale folclorului moldovenesc”.
4. În timpul studiilor la Academia Teologică Petru Movilă din Kiev își întîlnește viitoarea soție, Teodosia Novițchi, cu care se cunună în ajunul Primului Război Mondial. După absolvirea Academiei, Al. Mateevici, în 1914, revine la Chișinău, stabilindu-se cu traiul împreună cu soția, mama și sora Eugenia în casa de pe strada Livezilor (în prezent, str. Al. Mateevici nr. 35, monument de istorie și arhitectură de categorie națională). A activat ca profesor de limba greacă la Seminarul Teologic din Chișinău, avînd și o prodigioasă activitate de cercetare și literar-publicistică. În 1916 a fost înrolat ca preot militar în Regimentul 41 Infanterie, Galițian, trecînd apoi pe Frontul Românesc.
5. Sub aspectul identității naționale a moldovenilor basarabeni, Al. Mateevici se atribuie „regionaliștilor”, care evidențiau diferențe culturale, inclusiv lingvistice, între cele două maluri ale Prutului.
6. În casa de pe strada Livezilor, la 17 iunie 1917, cu aproape două luni înainte de moarte, poetul a scris „cea mai de seamă cîntare închinată limbii” sau „cea mai frumoasă odă consacrată vreodată limbii materne”, poezia Limba noastră. Părintele Octavian Moșin consideră că poemul Limba noastră se înscrie perfect în tradiția de întrupare a dumnezeirii – Limba noastră face trimitere la Tatăl Nostru.
7. Poezia a fost citită a doua zi, pe 18 iunie 1917, la deschiderea cursurilor de învățători moldoveni în Chișinău. Elena Alistar (1873–1955), animatoare a vieții publice din Basarabia, prezentă la eveniment, avea să estimeze: „Scînteia pornită din sufletul aprins al poetului a făcut ca multe inimi să vibreze, dar pe mai mulți i-a făcut să se rușineze. Mi-aduc aminte că, după ce a terminat de recitat poezia, lumea din sală a rămas înmărmurită”.
8. Pentru prima dată poezia Limba noastră a fost publicată la 21 iunie 1917 în ziarul Cuvîntul moldovenesc.
9. Nicolae Iorga l-a descris cu antren pe Al. Mateevici: „preot tînăr și voinic, cu o blîndă față ca a sfinților din icoanele de odinioară. Și pe el îl adusese la noi un singur gînd (…): acela de a găsi cărți, de a cunoaște pe cărturari, de a vorbi cu dînșii despre scrisul românesc vechi și nou și despre toate amintirile comune... Rareori am văzut – și desigur nu aici la noi, unde și literatura, cînd n-a fost o pretenție, a rămas o simplă formă – un om mai îndrăgit de acea vădire a tot ce avem mai bun la suflet, care e scrisul nostru”. Nichifor Crainic l-a văzut la Iași „depărtîndu-se cu vraful de cărți prăfuite la subțioară, fericit că le-a găsit…”.
10. În ceea ce privește moartea poetului, care a survenit pe 13 august 1917, la neatingerea nici a vîrstei de 30 de ani, într-o perioadă de anarhie și criminalitate de proporții în Imperiul Rus, există mai multe versiuni. Mult timp s-a vehiculat opinia că ar fi murit din cauza tifosului exantematic. Profesorul Gheorghe Baciu (supranumit „Sherlock Holmes de Moldova”) combate cu vehemență această versiune. Autor al unor studii de medicină legală, prof. Gh. Baciu consideră că moartea poetului trebuie contextualizată cu poziția lui patriotică și civică. Dat fiind că poetul era incomod guvernării, prof. Gh. Baciu admite versiunea asasinării lui și nimicirii tuturor probelor care ar fi putut demonstra crima organizată împotriva poetului. Al. Mateevici a fost înmormîntat la Cimitirul Central din Chișinău.
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie
