Zămislirea Maicii Domnului este prăznuita în calendarul ortodox pe 9/22 decembrie. Despre Sfântul Ioachim știm că era din seminția lui Iuda și descendent al Regelui David. Sfânta Ana provenea din seminția preoțească, iudaica, a lui Levi. Ea era fata cea mai mica a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeția că Mesia va avea o dublă descendenta: împărătească și preoțească.
Cei doi duceau o viață curată înaintea lui Dumnezeu și la fiecare praznic luau doua părți din câștigul lor pentru a dărui săracilor și lui Dumnezeu. Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana au fost supuși disprețului public, deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate ca nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatelor sau ale strămoșilor lor.
Din Sinaxar aflam ca într-o zi, pe când erau bătrâni, au ajuns în Ierusalim sa jertfească Domnului. Un evreu din seminția lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Ești nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine știe ce păcate ascunse”.
După aceasta mustrare, Ioachim a plecat rușinat și defăimat și nu s-a mai întors acasă, ci a mers în pustie și s-a rugat lui Dumnezeu sa-i dea lui rod pântecelui Anei. La fel și Ana, înălța neîncetat rugăciuni către Dumnezeu.
După multe rugăciuni Sfinții Ioachim și Ana au primit de la Dumnezeu vestea că vor avea prunci, prin Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la fiecare din ei, binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduita a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioara Maria, care a fost spre mântuirea a tot neamul omenesc.
După tradiția Bisericii, Ioachim și Ana nu avea copii. Ei erau înaintați în vârstă, și Sfânta Ana era stearpă, și din acest motiv erau întristați și se rugau lui Dumnezeu, cu promisiunea că, dacă vor dobândi un copil, îl vor oferi Lui. Dumnezeu, ascultând rugăciunea lor, le-a prevestit prin înger nașterea Fecioarei, și astfel zămislind Ana din făgăduința divină, după legile naturii, s-a învrednicit a deveni maica Maicii Domnului nostru.
Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Și pregătească biserică însuflețită și casă sfântă spre sălășluire Lui, trimițănd pe îngerii Lui către drepții Ioachim și Ana – din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup – mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească nașterea Fecioarei.
Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit și s-a născut, nu după cum zic unii, de șapte luni sau fără de bărbat, ci de nouă luni și din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit și netâlcuit, precum știe singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârșit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupra-Și desăvârșit, precum a zidit și a plăsmuit firea oamenilor din început. Deci ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veștii date de înger, Sfintei Ana cărei i-a vestit sfânta zămislire a Precautei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvârșindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înființat pe toate, făcând pântecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viața sa fără copii, a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfârșit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuși Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naștere a lumii; căci a binevoit ca părinții cei înțelepți și mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă și aleasă.
Se săvârșește acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfânta ei biserică.
Despre această zămislire să se caute istoria, în luna septembrie, în ziua a noua, la viața Sfinților și drepților dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre părinții cei ce au zămislit-o și despre fiica lor. Cine va voi, poate să o citească, căci cuviincioasă este pentru praznicul de acum.
Sursa: pravila.ro