Actualitate

Volumul „Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița” a fost lansat în cadrul serilor duhovnicești desfășurate la USM

1741

În cadrul serii duhovnicești desfășurate miercuri, 25 septembrie 2019, la Biserica "Întâmpinarea Domnului" din incinta USM, a avut loc lansarea volumului "Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița (secolul al XV-lea- începutul secolului al XXI-lea)".

Acest titlu vine să completeze seria de lucrări istorice accesibile atât pentru spațiul academic, cât și pentru cititorul de rând, cointeresat să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe privind istoria așezămintelor monahale din republică. 

La eveniment au fost prezenți  Academicianul Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu, doi dintre autorii acestui volum, care au consacrat peste douăzeci de ani cercetărilor legate de istoria uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova.

La final, acad. Andrei Eșanu a răspuns la întrebările celor prezenţi.


Articole postate de același autor
2743

Dialogând cu pr. Octavian Moșin: Crucea – mod de a-l mărturisi pe Hristos

Seara de 30 martie l-a adus în fața tinerilor pe parohul bisericii ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, părintele Octavian Moșin. Gazdă a tuturor Serilor duhovnicești, la această întâlnire, preotul Octavian a abordat o tema specifică celei de-a treia săptămâni din Postul Mare, referindu-se la valoarea și semnificația crucii în viața creștinului. În cadrul discuției a fost prezentată […]