Viaţa călugărului Arsenie Boca, propus pentru a fi canonizat, este cercetată de o comisie teologică mitropolitană

74

O comisie specială va cerceta viaţa şi activitatea călugărului Arsenie Boca, pentru care au demarat procedurile în vederea canonizării. Prima şedinţă de lucru a acesteia a avut loc la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoara.

Episcopia Devei şi Hunedoarei a găzduit, sâmbătă, prima şedinţă de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale care cercetează viaţa şi activitatea părintelui Arsenie Boca, au informat reprezentanţii instituţiei. Episcopia confirmă, astfel, demersurile în vederea canonizării duhovnicului care a slujit în anii 1940 la Mănăstirea Brâncoveanu şi la Mănăstirea Prislop.

Arsenie Boca (1910 - 1989) este considerat una dintre personalităţi ale românilor, în ultimul secol. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. La mănăstirea Prislop ajung săptămânal zeci de mii de pelerini, pentru a se ruga la mormântul călugărului.

sursa adevarul.ro

646x404


Articole Asemănătoare
414

Suferinţa poate fi întoarsă în favorul nostru

Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, […]

Articole postate de același autor
7185

„Femeie, lasă copilul să trăiască şi voi avea Eu grijă de amândoi!…”

Mă numesc Daniela şi am descoperit acest site căutând pe internet un fel de alinare pentru suferinţa pe care o trăiesc de 9 luni… Am să vă povestesc pe scurt viaţa mea complicată şi dureroasă. Am 38 ani şi am fost căsătorita până acum o luna. Am doi băieţi: de 20 si respectiv 18 ani. […]