Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai.
Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistență, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta, Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.
Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, deznădejde, sau este stăpânit de ură, invidie etc., atunci trăieşte iadul. În timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate etc., atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucuria, şi durerea.
Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: „A venit fratele tău din America” etc., şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare, sufletul este cel care simte. Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: „Bine că a fost numai un vis!”.
Adică sufletul participă şi la bucurie, şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gândiți-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poți suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute… Cum, dar, vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte! – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 308-309
