Uneori, între soţ şi soţie se întâmplă lucrul următor: ei se iubesc unul pe celălalt cu putere, cu tărie, cu tandreţe, cu bucurie. Şi unul dintre ei devine gelos pe celălalt - nu faţă de cineva anume care aici şi acum poate pune sub semnul întrebării dragostea lor, ci faţă de trecut. Cel care iubeşte atât de nebuneşte ar vrea ca viaţa celuilalt să înceapă doar din momentul întâlnirii lor, iar tot ce a fost înainte, toată bogăţia vieţii, a sufletului, a relaţiilor celuilalt i se pare primejdios, fiind ceva ce trăieşte în afara lui în sufletul omului iubit.
Acesta este un lucru dintre cele mai primejdioase, fiindcă omul nu poate începe să trăiască din ziua, fie ea cât de luminoasa, a întâlnirii cu omul drag, cu omul iubit. El trebuie să trăiască de la începutul vieţii sale – şi cel care-l iubeşte trebuie să accepte taina trecutului ca pe o taină şi s-o păstreze, să o păzească, trebuie să admită că în trecut au fost asemenea relaţii ale omului iubit cu părinţii, cu prietenii, cu prietenele, că au fost, de asemenea, întâmplări de viaţă la care el nu poate fi părtaş altfel decât prin iubirea ocrotitoare, tandră, respectuoasă. Şi aici începe un tărâm care poate fi numit tărâm al credinţei – credinţei nu doar în Dumnezeu, ci al credinţei reciproce a unui om în celălalt. (Mitropolitul Antonie al Surojului)
(Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 140-141)
