Un fragment din moaștele Sf. Ignatie din Mariupol la Mănăstirea Hagimus

1881

În dimineața zilei de 23 iulie la Mănăstirea Hagimus a fost adus un fragment din moaștele Sf. Ierarh Ignatie de Mariupol. Părticica din cinstitele moaște a fost transmisă în dar sfintei mănăstiri din partea catedralei ”Sf. Irh. Nicolae” din or. Mariupol, Ucraina.

Darul a fost transmis printru-un fost seminarist de la Chițcani, prot. Constantin Chirovici, care își duce ascultarea în parohia ”Sf. Arhangheli” din s. Urzuf, Eparhia Donețk. După transmiterea sfințeniei părintelui duhovnic al mănăstirii, arhim. Andrei (Cotruța), a urmat Sf. Liturghie în soborul sfântului așezământ, după care cei prezenți au avut posibilitatea să se închine sfințeniilor.

Este de menționat faptul că în Mănăstirea Hagimul se păstrează și sunt expuse zilnic spre închinare și alte sfințenii: fragmente din Crucea Mântuitorului și Brâul Maicii Domnului, capul Sf. Melania Romana, precum și peste 70 de părticele din diverse sfinte moaște. Slujba de astăzi a fost deosebită și prin participarea celor 70 de copii ce petrec în tabăra de vară organizată în cadrul sfântului așezământ.

A consemnat pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
340

De la stăpânul la care lucrezi, de la acela vei lua şi plată

Oamenii îndepărtați de Dumnezeu mereu sunt nemângâiați și de două ori chinuiți. Cel ce nu crede în Dumnezeu și în viața viitoare, pe lângă faptul că rămâne nemângâiat, își osândește și sufletul său veșnic. La ce stăpân lucrezi, de la acela vei lua și plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îți face viața neagră încă de […]