În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor, există obiceiul ca în unele mănăstiri, stareţul să spele picioarele a doisprezece din vieţuitorii mănăstirii pe care o conduce. Acest ritual se face în amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, înainte de Cina cea de Taină. Rânduiala cere ca cel mai mare să spele picioarele celor mai mici, aşa cum a făcut Mântuitorul. Această rânduială deşi este prezentă în cărţile de slujbă, nu este obligatorie.
Potrivit rânduielii, după spălarea picioarelor, stareţul rosteşte această rugăciune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce, după multă mila Ta, Te-ai smerit pe Tine însuţi luând chip de rob; Care în vremea patimilor Tale celor mântuitoare şi făcătoare de viaţă, de bunăvoie ai voit a cina cu Sfinţii Tăi Ucenici şi Apostoli, şi după aceea Te-ai încins cu fota şi ai spălat picioarele lor, dându-le lor chip de smerenie şi de dragoste unul către altul, şi ai zis: Precum am făcut Eu vouă, aşa şi voi să faceţi unul altuia, însuţi şi acum Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale şi spală toată întinăciunea şi necurăţia sufletelor noastre; că spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate şi stergându-ne unul pe altul cu stergarul dragostei, să putem plăcea Ţie în toate zilele vieţii noastre şi să aflăm milă înaintea Ta”.
Ritualul spălării picioarelor este o invitaţie la smerenie şi un îndemn de a lua aminte că nu suntem unii mai mari decât alţii.
S-a dezbrăcat de hainele Lui
Numai acela care, plin de mângâiere, ştie că de la Dumnezeu a venit şi că laDumnezeu se duce, numai acela are putere să se dezbrace pe sine de sine. Acela se poatedezbrăca de orice mândrie, de orice pretenţie, de orice interes, de orice laudă şi chiar deorice merite. Acela se poate dezbrăca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbrăcat cael. Se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el. Se poate lipsi de dreptul său, în folosul altuia mai lipsit ca el (1 Corinteni 10, 33).
Acela poate, dar numai acela poate.
Cel care nu poate face aceasta cu bucurie adâncă şi din toată inima, acela nu este al lui Hristos (Romani 8, 9), căci nu are Duhul Lui.
Când eram odată într-un loc pustiu şi eram foarte însetat, am întâlnit pe drum doi cunoscuţi, care duceau un vas plin cu apă. Ştiind că aduc apa de departe, i-am rugat zicând:
– Dacă puteți să-mi dați, cu bucurie, puțină apă să beau, vă rog!
Dar ei mi-au răspuns:
– Nu putem cu bucurie!
– Atunci nu voi mai bea!, le-am răspuns, și nu am mai băut.
Tot ceea ce ne cere Dumnezeu să facem pentru El, doreşte să facem cu bucurie şi din toată inima (Coloseni 3, 23) şi tot ce facem pentru semenii noştri să fie tot aşa.
În ce mă priveşte, m-am hotărât de mult ca tot ce fac să mă străduiesc să fie cu bucurie şi din tot ce primesc, să iau numai ceea ce mi se poate da cu bucurie.
Cred că sunt foarte multe suflete care cred în felul acesta.
Dacă întrebi pe cel venit la tine: „Vrei să mănânci?”, nu numai că nu-ţi vaspune: „Vreau!”, dar văzând că nu-i dai bucuros, va refuza, chiar dacă te prefaci că vrei să-i pui pe masă.Cine întreabă, nu dă bucuros. Cine dă bucuros, nu întreabă.
Dacă pofteşti pe cineva în casă la tine şi, voind să intre, te va vedea pe tine uitându-te cu groază la încălţările lui, mai degrabă se va grăbi să plece la alţii, decât să-ţi ducă vreun fir de praf pe covoarele tale. Şi astfel tu te vei lipsi pe tine de multe ori de un mare har (Evrei 13, 2).
Ce minunat este acel suflet credincios, care, ca şi Domnul său, s-a putut dezbrăca de toate hainele sale! Care îi slujeşte Domnului, fraţilor şi tuturor semenilor săi, cu o inimă plină de bunătate, de dărnicie şi lepădare de sine. Ce multe astfel de suflete am cunoscut printre minunaţii mei fraţi şi surori! Dumnezeu să fie binecuvântat pentru ei, cum a fost binecuvântat prin ei. Cred că datorită lor Dumnezeu a iertat multe Sodome şi mai rabdă încă multe Gomore! (Facerea 18, 24-32).
Dragă suflete, învaţă şi învaţă mereu de la Domnul tău cum se face voia lui Dumnezeu şi cum să-I împlineşti cuvântul. Căci nu vei putea fi în stare niciodată să speli picioarele nimănui, dacă nu ai învăţat să te dezbraci de toate hainele tale, de toate dorinţele şi planurile tale, de toate visele şi chiar trebuinţele tale. Desigur că nu vei putea, dacă nu te-ai învăţat să te rupi de orice lucru de pe pământ şi să poţi renunţa la orice dreptal tău. Să ajungi până acolo până unde ai putea să-ţi urăşti chiar şi viaţa ta, dacă slava lui Dumnezeu, cauza lucrării Sale şi mântuirea cuiva ţi-ar cere şi acest preţ (Luca 14, 26).
Până nu ai ajuns la această stare, nu vorbi de spălarea picioarelor!
Slavă veşnică Ţie, Doamne Iisuse, care Te-ai putut dezbrăca pe Tine Însuţi nu numai în seara Cinei, spre a spăla picioarele celor mai apropiaţi ai Tăi, ci cu mult maiînainte, când ai primit să Te dezbraci de slava Ta cerească, să iei chip de rob, făcându-Te asemenea oamenilor şi smerindu-Te pe Tine Însuţi până la cea mai grea şi mai ruşinoasă ascultare (Filipeni 2, 7-8), ascultarea morţii, ca să ne înveţi pe noi ce este ascultarea! Slavă Ţie, Doamne Iisuse, care ne-ai spălat nouă tuturor întinăciuni mult mai mari decât noroiul sau praful şi ne-ai curăţat cu preţ mult mai scump decât o îngenunchere! (1 Petru 1, 19; Evrei 9, 12). Slavă Ţie pentru toate acele suflete sfinte care au învăţat de la Tine nu numai litera dinafară a cuvântului, ci mai ales Duhul dinăuntrul cuvântului, care au înţeles ceea ce Tu ai vrut să ne înveţi. Astfel ca nu numai în dezbrăcarea din afară, ci mai ales în dezbrăcarea interioară, omul nostru cel nou să se curăţească din zi în zi, după chipul Tăuşi după pilda Ta, pe care ne-ai lăsat-o (Coloseni 3, 10). Tu, Creatorul nostru şi Modelulnostru, fii slăvit! Amin.
Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele…?!
Lucrurile cu neputinţă de priceput şi de cuprins nu le poate face decât dragostea, doar dragostea este aceea care le poate face pe toate! Fiindcă singură ea poate să acopere totul, să creadă totul, să nădăjduiască totul, să sufere totul (1 Corinteni 13, 7).
Ceea ce nu ai face pentru nici un preţ din lume eşti în stare să faci, fără să aştepţi nimic în schimb, când ai o adevărată iubire. Când eşti părinte adevărat, eşti în stare să veghezi zile şi nopţi în şir la un căpătâi preaiubit, chinuit de febră; să aştepţi zile şi nopţi fără număr un chip plecat departe; să plângi zile şi nopţi fără număr o fiinţă neuitată, pe care nimic pe lume nu o mai poate înlocui.
Când eşti soţ adevărat, eşti în stare să-ţi dai picătură cu picătură sângele şi viaţa ta pentru a o salva pe a soţiei, eşti în stare să înduri orice, măcar pentru o nădejde.
Când eşti fiu adevărat, eşti în stare de o ascultare desăvârşită, de o recunoştinţă nemărginită şi de o iubire totdeauna îndatoritoare şi respectuoasă.
Când eşti frate adevărat, eşti în stare să ierţi şi să uiţi orice jignire, să depui orice osteneală, să arăţi orice bunătate, să biruieşti orice piedică, să te alipeşti de orice suflet, să asculţi orice cuvânt, să dai orice jertfă.
Când eşti păstor adevărat, eşti în stare să-ţi dai viaţa pentru oile tale (Ioan10, 11). Vei căuta uşile lor, păşunea lor, rănile lor, păcatele lor şi mântuirea lor. Şi nimic din ce ar putea face rău sau bine oilor tale nu ţi-ar fi indiferent.
Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele. Deci înţelegem şi aşteptăm ca să facă unii pentru alţii lucruri neobişnuite altor stări, dar obişnuite dragostei, când aceasta este adevărată.
În seara aceea şi în clipa aceea (Cina cea de Taină), între Hristos şi ucenicii Săi totul se petrecea neobişnuit, chiar şi pentru ei, care începuseră de mult să seobişnuiască cu ceea ce era neobişnuit. Când Iisus le vorbise despre Trupul şi Sângele Său (Ioan 6, 53-69), cei mai mulţi dintre ucenicii Lui L-au părăsit. N-au putut să sufere şi să înţeleagă vorbirea neobişnuită pe care o auziseră. Dar acum era o faptă cu totul neobişnuită. Era mult mai de neînţeles. Zece din apostolii Domnului se supuneau în tăcere, plini de smerenie şi de cutremur. Numai doi, Petru şi Iuda, cel dintâi şi cel din urmă dintre ei, cel mai sincer şi cel mai viclean, cel mai gata să moară pentru Hristos şi cel mai gata să-L omoare, priveau totul altfel decât ceilalţi.
Petru, uimit şi copleşit cu totul, nici nu ştia ce trebuie să facă: să primească să-i spele picioarele Hristosul lui Dumnezeu, când până la slava Acestuia abia putea ajunge cu priceperea credinţei sale, sau mai degrabă să se împotrivească, fiindcă ceea ce făcea acum Domnul i se părea chiar şi lui prea de tot. Prea de tot!
Iuda, ca unul care avea gândul diavolului în el, nu mai vedea acum nimic decât cu vrăjmăşie şi cu dispreţ. Tot ce privea, judeca rău şi răstălmăcit. Şi orice nouă dovadă a dragostei lui Hristos faţă de el şi faţă de alţii îi stârnea un nou val de ură, cu atât mai aprinsă cu cât dragostea Domnului se arăta mai binevoitoare. Dumnezeule, cât rău poate face chiar şi numai un gând satanic, când omul se lasă împins de el spre iadul celmai negru!
Slavă veşnică Ţie, Doamne Iisuse!
Slavă dragostei Tale, slavă îndelungatei Tale răbdări, slavă Ţie, care i-ai iubit pe ai Tăi până la moarte!
Te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă Duhul Tău, ca în dragostea noastră faţă de voia Tatălui, faţă de cuvântul Tău şi faţă de lucrarea Duhului să fim totdeauna în stare de cele mai neobişnuite lucruri, prin care să ne facem vrednici de dragostea Ta!
Te rugăm, păzeşte pe fiecare din ucenicii Tăi neîncetat, pentru ca niciodată satana să nu poată pune un gând al lui nici unuia din ei, ca nu cumva gândul rău să-i facă inima rea, ochiul rău şi mintea blestemată, spre a ajunge apoi el însuşi un diavol.
Dă-ne, Doamne Iisuse, gândul Tău cel bun şi-l pune statornic în inima noastră, spre a putea primi tot ceea ce ne faci Tu, cu smerenie şi credinţă adâncă, chiar dacă încă nu putem înţelege ceea ce ne faci. Amin.
Dacă nu te spăl Eu…
Dacă nu te spală sângele lui Hristos, nimeni, niciodată nu te va mai putea spăla şi nu-ţi va putea spăla păcatul tău (Ioan 22).
Dacă nu primeşti preţul sângelui scump al Mielului lui Dumnezeu Celui fără de prihană să te răscumpere din deşertăciunea în care trăieşti, nu mai există şi nu va mai exista în vecii vecilor nici un alt preţ de răscumpărare pentru tine (1 Petru 1, 18).
Dacă nu vii la Hristos, dacă nu îngenunchezi la Crucea iertării şi a răscumpărării pe care o dă Hristos, dacă nu-ţi zdrobeşti inima în pocăinţă, dacă nu-ţi varsă ochii lacrimi amare pentru toată viaţa de până astăzi trăită în păcat şi dacă nu-i ceri Lui din tot sufletul tău să te spele şi pe tine de tot ce ai făcut rău, să ştii, suflete, oricine ai fi tu, că în veci nu vei putea avea deloc parte cu Hristos şi cu lumina iertării sufletului tău.
Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!
Oricine te iubeşte și se roagă pentru tine şi suferă pentru tine, poate face astfel mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuţi nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar. Poţi să fii foarte aproape de Domnul, poţi să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poţi să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii (Luca 10, 42), dar dacă tu însuţi nu înţelegi preţul clipei aceleia şi dacă tu însuţi nu faci acest pas, rămâi afară. Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare (Apocalipsa 22, 15).
Poţi să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soţul unei soţii credincioase sau părintele unor fii credincioşi, poţi să trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuţi nu te-ai născut din nou, dacă tu însuţi n-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăţia lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi care au fost credincioşi (Ioan 3, 3; 1 Corinteni 6, 9-11; Efeseni 2, 1-6; Tit 3, 5;Evrei 10, 19-22).
Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, înţelege întocmai ceea ce îţi spune şi îţi cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în faţa sfântului Său Apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toţi ceilalţi dinaintea lui şi aşteaptă consimţământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui! Închipuie-ţi ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stat ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-ispăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!
Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem faţă de Hristos. Ne împietrim inima în necredinţă, ne adormim conştiinţa în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul,Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18;Apocalipsa 3, 20).
Înţelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales înţelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine? Dumnezeu să te binecuvinteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea! Slavă şi mulţumire lui Iisus Hristos!
O, Preadulce şi mult milostive al sufletelor noastre, slavă Ţie şi mulţumire veşnică Jertfei Tale, prin care ne-ai spălat! Mulţumire veşnică dragostei Tale, cu care Te-ai milostivit de noi! Mulţumire veşnică îndelung-răbdării Tale, Doamne, cu care ne-ai aşteptat şi ne-ai chemat să Te primim, ca să ne faci cel mai mare bine!
Te rugăm, Doamne Iisuse, nu ne mai lăsa niciodată să mai păcătuim, căci acum ştim cât de mult te-a costat pe Tine preţul spălării picioarelor noastre. Iar dacă totuşimai cădem în înşelăciunea păcatului, întinându-ne din nou haina sufletului, nu ne lăsa să amânăm şi să întârziem, ci cu o pocăinţă plină de lacrimi şi smerenie să alergăm din noula spălarea Ta, ca să putem avea mereu parte de Tine!
Doamne Iisuse Hristoase, pe cei care încă te lasă să tot aştepţi lângă ei, Tu chemându-i, fă-i să se hotărască grabnic, ca nu cumva să pleci, iar ei să rămână neiertaţi! Te rugăm, Doamne! Amin.
