-Preacucernice Părinte Nicolae, cum a fost începutul slujirii preoțești și ce v-a determinat să urmați această vocație?
-La data de 11 august 1968, m-am născut în familia preotului Dumitru și preotesei Valentina Cristov, în orașul Cimișlia. De când eram copil am fost educat și mi s-a cultivat duhul credinței și al dragostei. La vârsta de 6-7 ani Părintele Dumitru, adică tatăl meu (niciodată nu l-am numit tată, toți copiii, decât Părinte) la prima sa parohie din satul Hârtop ne îmbrăca pe mine și pe fratele mai mare în stihare și ieșeam cu făcliile, cred că de atunci a fost primul semn al chemării mele.
Pe lângă fratele mai mare, mai am o soră mai mare și încă un frate mai mic. De mici noi toți am crescut într-o perioadă grea, a provocărilor comuniste, dar în anturajul duhovnicesc al casei, pentru că deseori în casa părinților se adunau preoți, maici și se întruneau în cântări și discuții duhovnicești.
De asemenea, de mici ni s-a inspirat și dragostea către muzică și în general pentru artă, de aceea și am urmat toți frații Școala Muzicală din orașul Cimișlia (actuala Școală de Arte).
După absolvirea Școlii Muzicale și anume secția vioară, fiind atunci în clasa a VIII-a, am plecat la studii în orașul Tiraspol, la Colegiul de Muzică, să continui studierea viorii, iar în zilele de vacanță și Sfintele Duminici îl ajutam pe părintele la slujbele divine, deja în orașul natal, Cimișlia, la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, citind Apostolul, dar și în calitate de cântăreț în cor, prin faptul acesta descoperindu-se dragostea slujirii și învățăturii Dumnezeiești.
Din toți frații, cred că Părintele își dorea un urmaș, deși niciodată nu ne-a vorbit, impus sau silit această dorință, cred că ne-a lăsat să fie din propria dorință, să simțim această chemare, în caz că apare.
După absolvirea studiilor la Colegiul de Muzică am fost încadrat în Armata Sovietică de atunci (1987-1989) în Asia Mijlocie, Turkmenistan, orașul Marî, satul Murgab, pustiul Karakum. Iată, acolo mi-am întărit credința și voința, unde am fost prigonit mult de un căpitan doar pentru faptul că eram fecior de preot (поповский сын), de fapt împreună și cu un coleg de armată Andrei Dobrâșev, asemenea fiind și el.
Și iată că după ce m-am întors din armată, am mers la Părintele Dumitru și i-am zis că vreau să slujesc Bunului Dumnezeu, ca preot, ca ucenic al Domnului, atunci i-am văzut ochii lăcrimați de bucurie ai părintelui, la care mi-a adresat o întrebare: „Dar te-ai copt?”... După această declarație, am mers după binecuvântare la Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove. La data de 8 martie 1997 am fost hirotonit în treapta de Diacon, slujind împreună cu tatăl meu Părintele Dumitru, iar la data de 22 mai, același an, am fost hirotonit Preot și numit Cleric al Sfintei biserici „Adormirea Maicii Domnului” și binecuvântat de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir de a merge la studii la Seminarul Teologic al Chișinăului din Mănăstirea Noul-Neamț, Chițcani.
După absolvirea Seminarului am fost numit ca Paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Cimișlia, în care până în prezent îmi duc activitatea pastorală ca preot, pe parcursul slujirii mele fiind avansat în multe trepte și distincții preoțești, ultima fiind cea de Protoiereu-Mitrofor.
-Ce loc ocupă Biserica, Părinte, în rândul tinerilor de astăzi? Ce face Ea pentru a aduce tinerii în cadrul Ei?
-În toată perioada slujirii mele, îndeosebi în ultimii 7-10 ani, în rândul creștinilor apar tot mai des tineri, care vor să-L cunoască pe Dumnezeu, pentru aceasta în cadrul Bisericii este organizată școala duminicală și în afară de aceasta mai multe întruniri prin școli, colegii și grădinițe.
-Prin ce mijloace considerați că parohia urbană poate propovădui Evanghelia în zilele noastre?
-Parohia urbană poate propovădui Evanghelia prin foarte multe mijloace. Astăzi și tehnologia ne este un „ajutor”; Cuvântul Domnului e necesar și frumos să-L aducem oriunde ne aflăm, dar unele mijloace pot fi: radioul, televiziunea, presa scrisă, paginile de socializare, peste tot unde întâlnim oamenii, dar cel mai important și cel mai sfânt este că pe Dumnezeu îl căutăm întâi de toate în Biserică.
-Care au fost evenimentele ce v-au marcat activitatea Dvs pastorală?
- ... poate nu au fost mari evenimente, însă datorită Părintelui Dumitru am avut parte de momente speciale în care am întâlnit mulți „Preoți Vechi”, din pleiada acelor Părinți, adevărați Slujitori cu trup și suflet, mă refer la „acei Preoți din perioada comunismului”, din perioada prigoanelor, de la care am învățat multe lucruri profunde și fundamentale și îndeosebi smerenia, blândețea, răbdarea și cel mai mult iertarea. Apoi, am întâlnit și „oameni simpli”, creștini de rând, dar cu o cultură duhovnicească de o mare profunzime.
-Cum definiți creștinii de astăzi?
-La general în 2 categorii. Prima, nu ca judecată vorbind, dar cu o profundă durere sufletească, cei pentru care valorile materiale sunt mai presus decât valorile morale, spirituale, și uită de cea mai mare comoară, comoara sufletului, adică a învățăturii dumnezeiești. Și cea de-a doua categorie sunt cei însetați de Cuvântul Adevărului, de Învățătura lui Dumnezeu și caută cât mai mult să se înfrupte din Masa Stăpânului, din Paharul Mântuirii.
-Trece Biserica printr-o criză, duce lipsă de personalități duhovnicești credibile în acest moment? Ce ar trebui să facă Biserica pentru a-și face mesajul mai bine auzit în societate?
-La această întrebare aș răspunde foarte simplu, retoric. În ultimele clipe ale vieții, Părintele Dumitru, mi-a spus niște cuvinte profunde și cred că o să le înțeleagă și ceilalți: „Tu să fii preot, să nu fii pioner”, iată la ce m-am referit, că Biserica duce lipsă de slujitori adevărați, slujitori „cei fără de arginți”. Cu referire la ce ar trebui să facă Biserica, cred că preotul, preoții să aducă Învățătura Dumnezeiască prin predică în așa fel încât și creștinii mergând spre casele lor, spre serviciu, într-un cuvânt ieșind în societate, să răspândească și ei mesajul cu dragoste și cu multă dăruire, așa precum au făcut-o și Sfinții Apostoli, dar și Ucenicii Domnului. De asemenea, Biserica ar trebui să înființeze mai multe școli de pregătire a dascălilor de educație moral-spirituală.
-Ce dorințe mai are un preot ajuns deja la un „majorat al slujirii” la Sfântul Altar și ce priorități misionare aveți pentru parohie?
-Doresc întâi de toate ca fiecare creștin să audă Glasul Domnului, să iasă din întuneric la lumină, să se înarmeze cu dragostea, cu iertarea, ceea ce ne învață Mântuitorul Iisus Hristos și Sfânta Sa Biserică, credință tare, statornică și voință, și să reușesc cu ajutorul Domnului să-l aduc pe fiecare creștin încredințat mie spre păstorire pe Calea Mântuirii. Prioritățile preotului sunt în primul rând creștinii, cei de bună credință și cu suflet mare, care susțin Biserica și preotul, care au o dăruire sufletească și mereu se întorc la Dumnezeu.
-Părinte, Vă mulțumesc și Vă doresc mulți ani binecuvântați în ogorul slujirii Domnului!
-Și eu vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu dragoste frățească!
A consemnat: Serghei CRUDU, teolog
