Actualitate

Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu

355

Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, aşa ţii împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Cu toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

 

(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)


Articole postate de același autor
2131

Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Învierea Domnului” Briceni în Duminica VII după Paști, a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic

În Duminica a VII-a după Paști, închinată Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale în frunte cu Prea Cuvioasa maică stareță, egumena Daniela, și închinătorilor Mănăstirii de maici ”Învierea Domnului” din orașul Briceni. Aici Prea Sfinția Sa a oficiat Sfînta Liturghie […]