Păsările aduc mulțumire lui Dumnezeu, iar noi nu. Păsările slavoslovesc neîncetat pe Dumnezeu. Încep devreme, dimineața, la ceasurile 3 să cânte și până la 9 nu încetează. La 9 se odihnesc puțin, apoi pleacă să caute hrană ca să-i hrănească pe cei mici… apoi iarăși cântă.
Pe ele nimeni nu le silește să cânte, ele cântă. Dacă le ascultă sau nu cineva, ele cântă… iar noi – posomorâți, îngânfați, trufași. Nu avem chef de cântat, nici de altceva.
Trebuie să luăm pildă de la păsări. Sânt întotdeauna vesele, iar noi? Pe noi întotdeauna ne împiedică ceva. Și ce ne împiedică de fapt? Nu ne împiedică nimic. Nu-I așa, vai mie?
Starețul Tadei, de la mănăstirea Vitovnița
