„Tinerii trebuie călăuziţi spre a-şi găsi locul şi lucrarea ce o pot săvârşi personal în Biserică”

Părinte, care credeţi că este cea mai mare provocare în viaţa tinerilor de astăzi?

Tinerii din toată lumea doresc să-şi dezvolte la maxim potenţialul pentru a se împlini, atât în planul personal, cât şi în cel al societăţii în care trăiesc. Provocări la adresa acestui deziderat se găsesc oriunde pe mapamond. În societatea de azi, ispita şi păcatul sunt prezentate în mod oficial, ca fiind lucruri normale, ale unei societăţi avansate, „debarasate de inhibiţii şi prejudecăţi”, iar binele moral şi normalitatea unei vieţi după principii creştine sunt considerate ca aparţinând unei societăţi depăşite. Aceasta crează confuzii în sufletul tinerilor şi derută. În nebuloasa de informaţii, stimuli, aşteptări proprii şi din afară, au nevoie de tot ajutorul, dar şi de dozarea şi stimularea implicării lor în propria devenire. Indiferent că-şi doresc să fie oameni de succes, creştini în societate, ori să se implice cu prioritate în organismul Bisericii, tinerii trebuie îndrumaţi spre un sistem de valori care să rezoneze cu profunzimile lor sufleteşti, un sistem care să ofere soluţii pentru devenirea lor pe parcursul întregii vieţi, în care persoanele angrenate să le ofere aportul necesar de ştiinţă, afectivitate şi ajutor concret.

Care este calea pastorală cea mai bună în relaţia dintre preot şi tineri? Severitatea sau toleranţa?

Amândouă pot fi aplicate cu succes, dozarea este problema. Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii, vorbeşte despre iubirea care trebuie mereu să fie întru adevăr, adică să respecte principiile de funcţionare ale iubirii aşa cum ni s-au revelat şi infuzat în Biserică din iubirea intratreimică, prin Domnul Iisus Hristos, pe care o primim întru Duhul Sfânt Mângâietorul. Când cădem din această iubire, datorită imaturităţii sau voinţei noastre păcătoase, intrăm sub acţiunea severităţii canoanelor şi regulamentelor Bisericii şi începe efortul de reintegrare în rânduiala iubirii, efort în care îngăduinţa, iubirea, înglobează şi o doză de severitate. Sf. Apostol Pavel îndemna pe efeseni să păstreze adevărul prin iubire, în Duhul Sfânt, ce în cazul întrebării de faţă s-ar traduce printr-o atitudine duhovnicească, iubitoare, faţă de cei care trebuie (re)integraţi în organismul Bisericii. Măsura se găseşte în discernământul celui care trebuie să dozeze îngăduinţa şi asprimea şi în disponibilitatea tânărului de a primi medicamentul, sub formă de sirop sau injecţie.

„Ne dorim ca tinerii să nu accepte opinii şi sloganuri furnizate de-a gata de duşmanii Bisericii”

Care este rolul familiei în formarea tinerilor?

Dumnezeu educă direct, prin intervenţia şi pronia Sa dumnezeiască, lucrare ce o realizează în lume şi prin Biserică. În acelaşi timp, familia deţine un rol unic, în conlucrare cu Dumnezeu şi Biserica. O califică pentru aceasta faptul că Dumnezeu le-a dăruit şi încredinţat copilul spre creştere şi educaţie, legătura organică pe care o are familia cu pruncul, iubirea puternică, lucrătoare, ce furnizează baza creşterii tânărului, precum şi timpul, şi spaţiul de care se împărtăşesc laolaltă. Familia constituie o microbiserică în care plinătatea lui Dumnezeu se poate vărsa cu bogăţie sau cu zgârcenie, în funcţie de trăirea ei creştină. Înţeleptul Solomon vede rolul familiei scăzând treptat până la căsătoria tânărului, după care rămâne familiei rolul de reper şi instanţă morală, care doreşte să se bucure de succesele lui şi să vadă respectată descendenţa duhovnicească pe linia în care a fost educat.

Pot lecturile să convertească tinerii? Şi dacă da, care anume?

Lecturile pun cititorul în legătură cu seva, ADN-ul din cuvintele scrierii respective. În cazul unei scrieri pur omeneşti, dincolo de consistenţa, substanţa autorului, limitată de statutul lui de om, contează compatibilitatea de idei şi aşteptări dintre cititor şi autor, felul în care cuvintele rezonează cu sufletul cititorului. O scriere creştină are cu atât mai multă valoare şi putere de impact pozitiv asupra cititorului, cu cât cel care o redactează este mai plin şi mai pătruns de Duhul Sfânt, cu cât Hristos locuieşte mai confortabil întru el. În această ordine de idei, Sfintele Scripturi, precum şi vieţile şi cuvintele sfinţilor, mai vechi sau contemporani, au în doze diferite, mai concentrate sau mai diluate, puterea iubirii şi adevărului dumnezeiesc, care, după spusele Sf. Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul, au un impact garantat, atât asupra celor în care binele prevalează, cât şi asupra celor ostili acestei iubiri şi acestui adevăr, pe care îi îmboldeşte cu ascuţimea, provocându-le o reacţie de îndreptare asemenea Sf. Apostol Pavel pe drumul Damascului. Lecturile din scrierile sfinte pot converti tinerii şi nu numai atât, ele fiind chiar dătătoare de viaţă veşnică: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică” (In. 5,39) 

Cum trebuie să privească tinerii activitatea Bisericii?

Dacă sunt integraţi în Biserică, tinerii au misiunea de a aprofunda activitatea ei, de a găsi zona lor proprie de confort şi lucrare rodnică, de a accepta poziţia părintelui lor duhovnicesc în chestiunile care-i depăşesc şi sunt chemaţi la harnică şi continuă devenire. Ne dorim să nu accepte opinii şi sloganuri furnizate de-a gata de duşmanii Bisericii, care de multe ori speculează interesat imaturitatea lor, fondul aperceptiv limitat, dorinţele şi visurile neîmplinite, elanul tineresc şi apetitul firesc de implicare în cauze mai mari decât propria persoană. Cred că tinerii trebuie călăuziţi spre a-şi găsi locul şi lucrarea ce o pot săvârşi personal în Biserică.

„Respectul şi ascultarea de părinţi nu se demodează”    

Ce modele din Sfânta Scriptură ar trebui să urmeze tinerii în mod special?

Modelul suprem al copilului şi tânărului din toate timpurile este Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El creşte ca un fiu ascultător în casa Sf. Iosif şi a Maicii Sale, Maria, „sporind cu înţelepciunea, şi cu vârsta, şi cu harul lui Dumnezeu” (Lc. 2, 51 – 52).

Modelele scripturistice sunt certificate ca autentice şi eficiente de Dumnezeu Însuşi. Citind Vechiul Testament, observăm că patriarhul Enoh a fost ridicat la cer la o vârstă fragedă pentru vremurile acelea; Sem şi Iafet, pe de o parte, şi Ham, pe de alta, constituie modele de fii vrednici, respectiv imaturi şi nerespectuoşi, a căror roade se văd peste milenii în istoria lumii. Iosif, fiul lui Iacov, demonstrează că problemele şi ispitele tinereţii se depăşesc pe calea mai lungă şi anevoioasă a curăţiei şi hărniciei, fără abateri şi scurtături. Fiii bătrânului arhiereu Eli, Ofni şi Finees, arată rezultatele dezastruoase ale educaţiei prea îngăduitoare, iar Samuel, contemporan lor, creşte pe lângă locaşul sfânt al vechiului popor ales respectând şi lucrând poruncile dumnezeieşti şi ajunge deopotrivă profet şi conducător al neamului său. Solomon creşte pe lângă David, tatăl lui şi fiind atent la multele, complexele şi dureroasele situaţii de viaţă ale acestuia, învaţă să aprecieze educaţia primită, să valorizeze înţelepciunea în defavoarea bogăţiei sau puterii şi lasă cuvinte nemuritoare despre parcursul tânărului de la copilăria trupească şi sufletească până la maturitate şi pregustare a veşniciei. Fiul său, Roboam, constituie un exemplu negativ al felului în care prin imaturitate, superficialitate şi anturaj nepotrivit se poate ruina într-o zi efortul de generaţii al iluştrilor înaintaşi. Dacă răsfoim Noul Testament, Sf. Pavel impresionează prin râvna sa duhovnicească şi academică, deopotrivă, precum şi prin capacitatea rară de a se întoarce de pe drumul greşit al prigonirii Bisericii pe care înaintase destul de mult. Apoi ucenicul său, Sf. Timotei, îi este întru toate următor.

Ce credeţi ca le-ar spune Sf. Apostol Pavel tinerilor de astăzi?

Cred că i-ar îndemna cu vigoarea caracteristică să lupte pentru devenirea lor, pentru a se lăsa şlefuiţi după chipul lui Hristos, să se nevoiască pentru a ţine pasul cu lucrarea pe care Dumnezeu, cu harul Său, vrea să o împlinească în fiecare dintre ei, spre propria împlinire şi fericire şi pentru a lumina întunericul, sau mai bine spus nebuloasa acestui veac. Le-ar sublinia că respectul şi ascultarea de părinţi nu se demodează, ci constituie lucrarea lor prin care sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu şi dobândesc, la nivelul lor de vârstă, virtutea dreptăţii, căci Dumnezeu a promis ca plată pentru această lucrare o viaţă bună şi îndelungată.