O persoană virtuoasă, îndemnată de duhovnicul ei, obişnuia să se împărtăşească regulat. Într-o duminică, preotul de la biserica unde mergea, a refuzat să-i dea Preacuratele Taine pe motiv că „nu se cade femeilor să vină la împărtăşanie atât de des.”
– Să vii să te împărtăşeşti în Duminica a patra din post, i-a zis. Copila a fost mâhnită de atitudinea părintelui şi de purtarea lui.
După încheierea Sfintei Liturghii, ea a rămas în biserică şi a început să se roage cu multă evlavie şi din toată inima. În acelaşi timp vărsa lacrimi în tăcere, din cauza lipsirii de darul şi de harul dumnezeiesc. Deodată a văzut în faţa ei un Arhiereu impunător şi mai strălucitor decât soarele, înconjurat de mulţime de preoţi şi diaconi în veşminte strălucitoare, în timp ce Îngerii şi Arhanghelii cântau cu o voce negrăit de dulce.
Atunci Hristos Arhiereul, cu un glas blând a întrebat-o pe fată de ce plânge. Aceea, cu multă reţinere i-a relatat întâmplarea cu oprirea de la Împărtăşanie. Marele Arhiereu a intrat în Sfântul Altar, şi a luat din Artofor o părticică, a chemat-o şi a cuminecat-o El Însuşi, cu mâna Sa dumnezeiască, zicându-i:”Primeşte Trupul şi Sângele Meu, ca arvună a vieţii cele veşnice.” Apoi, S-a înălţat la ceruri, cu toată ceata puterilor îngereşti.
Iar acea fată, fericită, a rămas în biserică, copleşită de o bucurie negrăită. Puţin mai târziu, la întoarcerea preotului, i-a descoperit acestuia întâmplarea neobişnuită cu împărtăşania din Chivot. Şi pentru că părticelele de Sfânta Împărtăşanie erau numărate, preotul a crezut şi el.
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.335-336
