Sfaturi duhovnicești
4804

Fără jertfire nu există mântuire

Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine. Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea […]

Sfaturi duhovnicești
4167

Nu lăsaţi sufletul să se răcească – despre răceala şi împietrirea inimii

Deseori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, încep să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceala faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Un răspuns de folos pentru această luptă îl […]

Sfaturi duhovnicești
5598

Cum să biruim o patimă?

În primul rând, trebuie să înțelegem că, duhovnicește, suntem prunci. Vă rog frumos să nu ne amăgim. Noi suntem mari, vedeți. Dar în viața duhovnicească nici n-am deschis ochii! Pruncul e total dependent de mama! – de Dumnezeu, de Maica Domnului. Toată viața lui este în strângerea mâinii mamei. Așa trebuie să trăim viața noastră […]

Sfaturi duhovnicești
3827

Trăsăturile fariseismului – „Sunt diferit de alţi oameni!”

Într-o oarecare măsură, trăsăturile fariseismului sunt prezente în fiecare dintre noi. Cu părere de rău, omul, în multe situaţii începe să slujească plin de râvnă lui Dumnezeu, dar, cu timpul, cade în trândăvie, îşi schimbă modul de gândire, aspiraţiile interioare şi fără să observe, devine fariseu şi făţarnic. În loc să slujească lui Dumnezeu, el […]

Tineret
7479

De ce merg la biserică?

Pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Dacă nu m-ar fi iubit, m-ar fi lăsat să-mi continui viaţa aşa cum era ea: nici prea caldă, nici prea rece, fără vreun scop anume, cu multe vise spulberate încet de neputinţă, cu compromisuri şi resemnări în faţa „realităţii”, cu bucurii mărunte şi cu durerea permanentă a imposibilităţii de a […]

Sfaturi duhovnicești
3611

«Super-ortodocşii» de azi pot uşor să-i cadă pradă lui Antihrist”

Părintele Serafim observa cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: „Este la modă acum să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi înapoi la Părinți. Dar nici acestea nu ne vor mântui – sunt lucruri care țin de cele exterioare. Ele pot fi […]

Sfaturi duhovnicești
6318

De ce să fim trişti în post?

Din păcate, postul, sensul său adevărat, duhovnicesc, a fost denaturat de la o generaţie la alta, până când aproape că nu-l mai înţelege nimeni. A rămas doar ca atitudine a creştinilor practicanţi care frecventează consecvent biserica, dar, în majoritate, şi aceştia îl reduc la dimensiunea gastronomică. Este bun şi necesar, recomandabil şi medical! >Astăzi este […]

Sfaturi duhovnicești
3476

Oamenii vor să dobândească raiul, dar evită rugăciunea

S-au scris sute, mii de cărţi despre rugăciune. Oricine vrea poate afla ce au învăţat Sfinţii Părinţi despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugăciunii. Ce au învăţat despre cât de des trebuie să ne rugăm, despre cum trebuie silită mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, despre cum, prin chemarea neîncetata, Hristos vine şi Se […]

Pilde ortodoxe
4439

„Toţi se vor mântui, numai eu voi ajunge în iad!”

În viaţa Sfântului Antonie cel Mare întâlnim următorul episod. Într-o seară, stătea în faţa colibei sale din deşert şi se ruga pentru mântuirea sufletului, pentru alungarea patimilor şi pentru dobândirea harului Sfântului Duh. La un moment dat, privind către cerul înstelat, i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deşert un alt ascet […]

Familia
4823

10 fericiri ale familiei

1. Fericită este casa unde Hristos domnește. 2. Fericită este casa care are ca îndreptar Sfânta Evanghelie. 3. Fericită este casa unde toți se roagă. 4. Fericită este casa unde soții trăiesc sub același acoperiș, în dragoste reciprocă, îngăduință și iertare. 5. Fericită este casa în care membrii ei se respectă și au înțelegere deplină unii față de ceilalți, […]