Sfaturi duhovnicești
450

„Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat!…”

Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, şi aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga şi plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!” Apoi […]

Sfaturi duhovnicești
4576

Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre

Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt. De aceea, fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe, Dumnezeu Milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le rânduieşte […]

Sfaturi duhovnicești
15

Cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi?

Părinte, spuneați să nu fugim de planul lui Dumnezeu. Dar cum știm care este planul lui Dumnezeu cu noi? E un cântec folk pe care-l cântă, cred, Poesis și care spune că doar dacă ești orb vezi lumea bine. Încercați să nu credeți că totul se face grafic, ca să identificăm planul lui Dumnezeu dreapta […]