Sfaturi duhovnicești
218

Smerenia ne apără de vedenii și ispite

La un frate oarecare, într-o noapte citindu-și pravila și rugându-se lui Dumnezeu, pe la miezul nopții, după obiceiul său, vicleanul diavol prefăcându-se în chip de înger luminat, a intrat în chilie și a început a-l ferici, zicând: ‒ Fericit ești, robule și ostașule cel bun al lui Dumnezeu, că nu te lenevești să te scoli […]

Sfaturi duhovnicești
125

Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii, cum se poate deosebi adevărul?

„Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii si spun lucruri pe care le pot spune si îngerii, cum se poate deosebi adevărul? Iată o întrebare bună. Trebuie să te smerești pe tine; trebuie să fii într-o stare în care să dorești adevărul lui Dumnezeu și să nu umbli după „experiențe”. Desigur, aș spune să […]

Sfaturi duhovnicești
220

Ce trebuie să știm despre gânduri

Cel care vrea să se roage cu minte curată, nu trebuie să afle noutățile ziarelor, să nu citească cărți fără legătură cu viața noastră duhovnicească, mai ales cele care stârnesc patimile, și să nu cerceteze din curiozitate cele care privesc viața celorlalți. Toate acestea aduc în minte gânduri străine, iar când omul încearcă să le […]

Sfaturi duhovnicești
5245

Vedenie a unui isihast anonim de la Muntele Athos care a văzut pe Domnul Hristos

M-am sculat odată, într-o noapte, pe la miezul nopţii, ca să citesc canonul Sfintei împărtăşanii cu metaniile şi să-mi fac rugăciunile de pregătire pentru Dumnezeiasca Liturghie, după „Ceea ce eşti mai cinstită”. Pentru că în ziua precedentă, seara, mi-am ostenit trupul peste măsură, după care mi-am silit şi inima la rugăciune peste măsură, până la […]

Sfaturi duhovnicești
271

Cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la […]

Sfaturi duhovnicești
367

Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la […]

Sfaturi duhovnicești
20

Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

Oddată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile […]

Pilde ortodoxe
108

Sunt atât de păcătoasă, cum să mă mântuiesc?

Îmi amintesc ziua când am ajuns pentru prima oară la Mănăstirea Sfântul Gheorghe și am văzut icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”. Una dintre surori mi-a prezentat mănăstirea, arătându-mi odoarele și lucrurile mai importante de aici. Aflându-mă sub impresia celor povestite despre acest loc sfânt, am urcat la cel de-al […]

Educația creștină
728

Chemarea lui Dumnezeu la credinţa creştină a unui musulman

Aest musulman s‑a născut în 1926 într‑o in­sulă a arhipelagului Dodecanez. Toată copilă­ria şi‑a petre­cut‑o jucându‑se cu copiii creştinilor, deşi el era musulman. În ajunul sărbătorilor creştine mer­gea să colinde împreună cu copiii satului, cântând din fluier. Casa unde stăteau era un staul. Acolo, într‑o noapte din ajunul Crăciunului, după ce s‑au întors de la […]

Educația creștină
4407

“Miluieşte-mă, o, Maica Milostivirii!”

Pe cel ce se căieşte, Dumnezeu e gata să-l ierte Însă pentru aceasta Îl înduplecă Maica Lui Un păcătos şi-a rânduit ca pravilă în fiecare zi să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său […]