Sfaturi duhovnicești
3375

Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin […]

Sfaturi duhovnicești
6710

Două lucruri pe care să le cerem la rugăciune

Lazăr spuse: „Doar acum îmi dau seama cât de lipsit de educaţie sunt eu. Iată, mă aflu la uşile morţii, şi încă nu ştiu ce ar trebui să-I cer lui Dumnezeu. Mă lupt cu Creatorul meu, aşa cum a făcut odinioară Iov, în lucruri care-mi depăşesc rangul şi autoritatea. Învaţă-mă, o, slujitorule al Celui Preaînalt, […]

Sfaturi duhovnicești
7941

Fă bine tuturor

Miluiește pe cei săraci, ca printr-înșii să dobândești și tu milă. Ferește-te de cei gâlcevitori, ca să nu fii silit să ieși din liniștea ta. Rabdă fără îngrețoșare mirosul cel greu al bolnavilor și mai cu seamă al săracilor, că doar și tu tot cu trup ești îmbrăcat. Să nu înfrunți pe cei cu inima mâhnită, ca nu cumva, bătut […]

Sfaturi duhovnicești
10478

Cum să ne vindecăm sufletul de mânie

Luptați împotriva patimilor prin contrariul lor. Dacă sunteți mânios, nu vă mai mâniați, adică faceți milostenie, fiți de ajutor celuilalt, faceți ascultare celuilalt mâniat. Când vă roagă cineva ceva, răspundeți îndată. Oferiți-vă voi să aduceți apa, să faceți voi mâncare, să curățați cartofii. Și-așa mai departe; prin lucruri de-astea, mărunte, învingem mânia. Supuneți-vă voia voastră, […]

Sfaturi duhovnicești
8417

Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţină credinţă

Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţina lor credinţă: nimeni nu crede cu adevărat că Dumnezeu le poartă de grijă şi atunci se ocupă ei de asta! Işi fac griji pentru trai, asigurări de sănătate, de boală, aduna bani pentru zile negre. Toate pentru tihna aces­tui trup. Dar lumea este oarbă şi […]

Predici
5634

Omilie la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Stâlpii cei sfinţi ai Bisericii

Astăzi, Sfânta noastră Biserică pomeneşte cu evlavie suferinţele sfinţilor, slăviţilor şi întrutot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Apostol Petru, ucenicul înflăcărat al lui Iisus Hristos, mărturisind din suflet Dumnezeirea Sa: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, a fost  găsit vrednic de către Mântuitorul de a auzi răspunsul: „Fericit eşti Simone. Şi Eu […]

Poezie creştină
5754

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi rosteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă, […]

Sfaturi duhovnicești
5351

Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!

Îmi duc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă şi jertfitoare. Odată, nu ştiam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia […]

Predici
5476

Sf. Nicolae Velimirovici: Predică la Duminica a doua după Rusalii

Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând […]

Sfaturi duhovnicești
5548

Să înlocuim cu rugăciune mustrarea pentru cel care ne supără

Cei care au o stare de mânie şi de tulburare şi forţează situaţiile ca să aducă, chipurile, bunătate şi linişte sufletească în lume, se aseamănă cu vântul puternic care loveşte şi ameninţă marea cu valuri înspumate, pe care le ridică, chipurile, spre a o linişti, dar făcând astfel, afundă corăbiile atât în larg, cât şi […]