Actualitate

Maica Domnului, Maica Milostivirii

653

„Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine!” Aşa a zis îngerul, aşa zicem şi noi, de aceea avem bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

O primim pe Maica Domnului aşa cum ne-o prezintă Biserica, o ţinem în sufletul nostru cu evlavia câtă o avem şi ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea faţă de Mântuitorul, în grija faţă de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atât de puţine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfânta Evanghelie.

O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuintă de ajutorul ei şi, ştiind că Maica Domnului nu este numai mama Mântuitorului, ci şi mama noastră, ne gândim şi la însuşirile de mamă pe care le are preasfânta Fecioară Maria faţă de credincioşii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 28


Articole Asemănătoare
3583

Prin Maica Domnului se unește cerul cu pământul

Maica Domnului se roagă neîncetat pentru noi, acoperindu-ne cu omoforul milei și dragostei sale. Ori de câte ori o căutăm în rugăciune pe Preasfânta noastră Maică, ea ne sprijină și ne întărește. După Mântuitorul Hristos, ea este apărătoarea neamului nostru creștinesc. Neîncetat şi necontenit de secole și pentru veșnicie este alături de noi – noi […]

Articole postate de același autor
476

Clopotele Bisericilor vor răsuna în amintirea unirii Basarabiei cu România

Cu prilejul aniversării a o sută ani de la Unirea Basarabiei cu România, marți, 27 martie 2018, vor fi oficiate slujbe de Te Deum și se vor trage clopotele în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române timp de un minut. Potrivit comunicatului transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei, la Catedrala Patriarhală va fi oficiată marți la […]