Sfaturi duhovnicești
4905

„Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc?”

Când cineva nu întreabă pe duhovnic, nu întreabă pe conştiinţă şi apucă într-aiurea, atunci e un om, cum să spun, cu nărav. Şi se îndreaptă spre iad. Dar dacă întreabă pe conştiinţă, aşa trebuie să o întrebi: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc, îi place lui Dumnezeu cum sunt?”. Şi-n timpul acesta, am observat […]

Sfaturi duhovnicești
4342

Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus?

Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus? – Cred că nu trebuie nici o pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să începi numai a te ruga şi rugăciunea însăşi te va învăţa cum să te rogi. Bineînţeles că trebuie să ai credinţa creştină în suflet şi să nu încerci să practici Rugăciunea […]

Sfaturi duhovnicești
9218

Akedia şi tămăduirea ei

CE ESTE AKEDIA? Akedia se inrudeste cu tristetea atat de mult, incat traditia ascetica apuseana, al carei inspirator este Sfantul Grigore cel Mare, le pune laolalta, socotindu-le una si aceiasi patima. Tradita rasariteana insa face deosebire intre ele, privindu-le ca doua patimi distincte.  Termenul ακηδια a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de […]

Sfaturi duhovnicești
5918

Secretul călugărilor și al tuturor celor care duc viață duhovnicească

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Acesta este secretul călugărilor și al tuturor celor care duc viață duhovnicească începând de la marii Părinți ai pustiului. Pentru ei, această chemare plină de credință și dragoste a Domnului Hristos a devenit una cu respirația sufletului lor. Iubesc, de asemenea, ca în fiecare zi să spună: „Preasfântă Treime, slavă Ție”, […]

Sfaturi duhovnicești
3160

Încercaţi, foarte repede veţi gusta roadele acestei lucrări!

Rugăciunea de un singur gând se spune în orice loc, timp sau împrejurare şi în toate formele vieţii noastre comunitare sau particulare. Această rugăciune nu este interzisă oamenilor care trăiesc în lume (mirenilor), aşa cum susţin unii, chiar dacă este lucrată mai cu seamă de monahi. Orice om poate, oriunde şi oricum se află, să invoce […]

Sfaturi duhovnicești
3341

Darul rugăciunii inimii

Din ce cauza nu reusim sa practicam Rugaciunea inimii? Din ce cauză? Pentru că Rugăciunea inimii presupune stăruinţă în chemarea numelui Domnului. Stăruinţă cu multă luare-aminte şi într-un duh smerit! Cei care se angajează la această rugăciune, auzind multe lucruri despre ea, vor să şi-o însuşească, dar nu au cu ei şi mijloacele ajutătoare. Adică, […]

Sfaturi duhovnicești
2975

Gândul rău nu se înlătură decât cu un gând bun

Cum să ne întărim în războiul nevăzut, împotriva gândurilor vrăjmaşe? Cea mai bună metodă de adunare a gândurilor este să ai un gând principal, în faţa căruia să cunoşti gândurile care vin, să le înlături pe cele rele şi să le încurajezi pe cele bune, iar metoda cea mai la îndemână este rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
7819

Cum alungăm gândurile rele?

Pe lângă dispreţuirea şi respingerea gândurilor, este necesară alungarea lor, care nu se poate face decât prin rugăciune. Sfântul Grigorie Sinaitul a scris un capitol întreg, intitulat „Despre alungarea gândurilor”, în care citim: „Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot război şi alunga gândurile; […]

Sfaturi duhovnicești
2566

Fără pocăință, nimeni nu s-ar mântui

Sfântul Marcu Monahul (secolele V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am […]