Sfaturi duhovnicești
3680

Să-I mulţumim pentru toate!

Noi trebuie să primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. El ne poartă de grijă în fiecare zi, dându-ne hrană şi apă, îmbrăcăminte, păzindu-ne viaţa, ajutându-ne în greutăţi. Atunci când ne este bine în toate, noi trebuie să spunem: „Slavă lui Dumnezeu! Dumnezeu ne ajută!” Iar când ne e rău şi ne lipseşte ceva, […]

Familia
10586

Păcătuieşte oare femeia credincioasă dacă găteşte de dulce în timpul postului?

Păcătuieşte oare femeia credincioasă dacă găteşte de dulce în timpul postului, pentru membrii necredincioşi ai familiei? Dacă nu gustă prea mult, nu. Sigur că aceasta depinde şi de ceea ce aşteaptă rudele de la ea. Dacă s-au obişnuit să mănânce mâncare gătită cu dragoste, atunci nu are dreptul să îi lipsească de aceasta în timpul […]

Sfaturi duhovnicești
3233

Este posibil să întâlnim și să nu recunoaștem sufletul pereche?

Adesea se întâmplă ca oamenii care nu sunt urâţi la chip sau care nu au probleme grave de sănătate să rămână singuri. Sunt oare ei de vină că au respins pe cineva, că nu au văzut persoanele trimise lor sau că voia Domnului a fost astfel, spre binele lor? Se întâmplă ca omul să nu […]

Familia
5999