Ştiri interne
2354

Fie ţie după cum ai crezut…

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 17 iulie 2016, în Duminica a IV-a după Cincizecime, cea a vindecării slugii sutaşului. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin. Evanghelia acestei Duminici ne vorbeşte despre importanţa credinţei în viaţa noastră. Iar rugăciunea, […]

Ştiri interne
2634

Sf. Ştefan cel Mare serbat la Academia de Poliţie

Tradiţional, în ziua prăznuirii Binecredinciosului Voievod, Academia de Poliţie îl cinsteşte pe ocrotitorul ceresc. În dimineaţa zilei, mulţime de studenţi, dar şi veterani ai războiului de pe Nistru, s-au adunat în faţa capelei instituţiei, unde s-a săvârşit acatistul sfântului şi rugăciuni de mulţumire. Slujba a fost oficiată de către preotul capelan Octavian Moşin, fiind ajutat […]

Ştiri interne
Comentariile zilei
5424

Dumnezeu lucrează în ascuns

Atât de frumos intervine Dumnezeu în viaţa fiecăruia dintre noi! Urmează doar să dobândim ochi duhovniceşti pentru a vedea lucrarea nevăzută a Celui de Sus. De câte ori i-am cerut ajutor, sfat, îndrumare, mi-a fost alături. De fiecare dată a făcut-o atât de frumos, delicat, după cum doar Dumnezeu poate face. „Să nu uite nimeni […]

Ştiri interne
3113

Nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 10 iulie 2016, în Duminica a III-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (6, 22-33). La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul […]

Comentariile zilei
4110

Grija cea lumească s-o mai lepădăm…

Mulți dintre noi se scufundă în grijile lumești. Nu au timp decât pentru mâncare, chitit și lucru. Altceva nici nu știu să facă. Au impresia că aceasta este viața. Însă nu poți trăi asemenea unor plante sau animale. Viața e ceva mai mult. În primul rând, e un dar divin, apoi – o misiune, una […]

Comentariile zilei
5647

În aşteptarea Apostolilor

Suntem la finele postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel. În câteva zile ne apropiem de măreţul praznic al acestor ucenici ai lui Hristos. Mulţi au auzit de aceşti verhovnici şi stâlpi ai credinţei, multora li s-au pus nume în cinstea lor, însă prea puţini le cunosc viaţa şi le urmează învăţătura. Analizând viaţa prin prisma […]

Ştiri interne
2466

Zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru creștinii din loc. Dumbrava

Acum zece ani, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost pusă prima piatră la temelia unui nou sfânt lăcaș din localitatea Dumbrava. De atunci, sfântul lăcaş, chiar dacă încă nu a fost complet finisat, a devenit cel mai important centru de spiritualitate şi de cultură din această localitate. Evenimentul aniversar a fost prăznuit cu mult […]

Ştiri interne
2317

Duminica Tuturor Sfinților la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui. (Ps. 150,1)   În prima Duminică după Cincizecime, a Tuturor Sfinţilor, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu preotul paroh, Octavian Moşin. În cuvîntul său de învățătură, părintele Octavian a vorbit despre faptul că sfinţii au fost […]

Sfaturi duhovnicești
3240

Să se înalțe și rugăciunile noastre

Am ajuns la praznicul Înălţării Domnului. Cât de frumos ne-am adresat de la Paşti noi, creştinii, unul altuia, cu cuvintele: „Hristos a Înviat!”. Prin aceste cuvinte ar fi trebuit să fim nişte mărturisitori ai Învierii şi să ne bucurăm de marea minune pe care o săvârşeşte Dumnezeu, dându-ne şansa unei vieţi veşnice fericite. În acelaşi […]