Comentariile zilei
8120

Cu gândul la femeia creștină

Suntem în preajma Duminicii Femeilor Mironosiţe. Acestea sunt cinstite în cea de-a treia săptămână după Învierea Domnului. Aceste femei, din preajma Mântuitorului şi a Maicii Domnului, devin primele martore ale Minunii Învierii şi sunt modele vrednice de urmat pentru atâtea generaţii de femei creştine. Prin această duminică Biserica încearcă să readucă adevăratul chip al unei […]

Postul Mare
7863

Postul nu ucide omul, ci răul din el

Unii au impresia că Biserica, prin tot ce propagă, inclusiv prin post, vine cu un mesaj inuman. Nu e voie să mănânci, e interzis să te distrezi ș.a.m.d., în schimb urmează să plângi, să îngenunchezi, să dormi mai puțin, să lucrezi mai mult, să jertfești…, ceea ce pentru ei sunt lucruri incompatibile cu viața adevărată. […]

Sfaturi duhovnicești
6489

Nu contează cât trăim, dar cum trăim

Suntem în așteptarea unui nou an calendaristic. Socotim anii după perioada lui Hristos. Inițial începutul anului era legat de Nașterea Domnului. Nu știu însă câți dintre cei care așteaptă Revelionul își mai amintesc de Mântuitorul, îi mulțumesc că au primit viață pământească, că au parcurs un segment al acesteia și câți îi cer binecuvântarea vieții. […]

Sfaturi duhovnicești
5435

E păcat să serbezi Anul Nou?

Deși majoritatea oamenilor, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, nici nu-şi pun astfel de întrebări, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar se pronunță contra acestei sărbători. Astfel, în timp ce primii se află în minuțioase pregătiri, ceilalți stau închiși şi trec în „opoziție”. Cum ar fi corect să […]

Comentariile zilei
5973

Iarăși post…

Tare a mai obosit lumea de posturi. „Parcă nu demult am ieșit din post și altul… Cât se poate atâta post… Nu-i păcat ceea ce intră în gură… Eu nu pot fără carne… Sunt bolnav și nu postesc…”, acestea sunt câteva dintre replicile, dar și scuzele celor care chipurile postesc sau ar vrea să postească. […]

Comentariile zilei
4139

Să revenim la adevăratele hramuri!

Toamna este asociată nu doar cu strângerea roadelor, dar şi cu numeroasele hramuri ale bisericilor din micuţa noastră ţărişoară. Din luna septembrie până la începutul Postului Crăciunului lumea tot hrămuieşte. Unii serbează Naşterea Maicii Domnului (pop. Sfânta Marie Mică), alţii Acoperământul Maicii Domnului (pop. Pocroavele). Unii îi au drept protectori pe Cuvioasa Parascheva, Sf. Dumitru, […]

Comentariile zilei
4818

Maica Domnului în viața noastră

Cu Fecioara Maria începe anul bisericesc și cu ea încheie, prin praznicul Adormirii sale(15/28 august). Și dacă lui Dumnezeu îi aducem cu toții adorare, sfinților – cinstire, doar Maicii Domnului i se cuvine preavenerare. Ea este privită nu doar ca Mamă a oricărui creștin, dar și ca simbol al fecioriei, al purității… ca grabnică mijlocitoare […]

Comentariile zilei
5035

Să nu ne pierdem inima de copil

De câte ori sunt în preajma copiilor mă minunez de frumusețea, inteligența, sinceritatea lor. Dar ceea ce îi caracterizează exclusiv este neprihănirea. Asta pierdem noi, maturii, în timp, asta ne lipsește. Copiii, chiar dacă îi mai mustri sau le aplici vreo pedeapsă, uită, te iartă…, ceea ce de multe ori celor trecuți prin ani li […]

Sfaturi duhovnicești
4816

10 reguli pentru cei care serbează Paştile Blajinilor!

  1. Sărbătoarea este luni, după Săptămâna Luminată. Nu e recomandat să pomenim adormiţii de duminică, deşi s-a generalizat această practică; 2. Rugăciunile pentru adormiţi ar trebui să înceapă în biserică şi să continue la mormânt; 3. E o sărbătoare locală, iar Biserica recomandă nu doar o zi în anul bisericesc pentru pomenirea adormiţilor. Acest […]

Comentariile zilei
4707

Prin Patimi spre Înviere

Trăim săptămâna care a marcat istoria omenirii. Zile când omenirea condamnă Creatorul, răzvrătindu-se pentru a-L răstigni pe Dumnezeu. Îmi amintesc de spusele lui Camil Petrescu: „Oamenii sunt răi, mincinoși și lacomi. Nu respectă nimic și nu se gândesc decât să-și cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.” Nu în […]