Sfaturi duhovnicești
3462

Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ne-a miluit pe toţi

Dacă pedeapsa ar ajunge din urmă îndreptarea, lumea s-ar fi pierdut şi s-ar fi distrus pe deplin. Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu l-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe prigonitor apostol şi propovăduitor. Bunătatea lui Dumnezeu l-a schimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a […]

Sfaturi duhovnicești
5012

Cauzele pentru care avem ispite

Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit, ci caută pricina lor și astfel vei afla îndreptare. Căci sau prin acela, sau prin altul, trebuia să te supui judecăților lui Dumnezeu. Dacă ai obiceiuri rele, nu ocoli reaua pătimire, ca prin aceasta, smerindu-te, să dobori mândria. Unele ispite aduc oamenilor plăceri, altele […]

Sfaturi duhovnicești
5810

Iubirea nu poate pedepsi

Dumnezeu este Iubire. El nu pedepseşte pe nimeni. Iubirea nu poate pedepsi. Atunci când greşim, noi singuri ne pedepsim. În ce fel? Din cauza păcatelor, harul Domnului se îndepărtează de la noi şi ajungem în stăpânirea demonilor. Cuvântul „pedeapsă” are următorul sens: părinţii îşi pedepsesc copilul pentru că acesta să se îndrepte, să fie cinstit şi cu sufletul curat (să nu […]

Sfaturi duhovnicești
5121

Vorba bună poate ajuta mai mult decât mustrarea

Scrii că întotdeauna ai spus adevărul în faţă şi din această pricină ai avut multe neplăceri în viaţă. Nu mă miră. Puţini bolnavi iubesc doctorul ce le vesteşte faptul că suferă de o boală incurabilă şi ucigaşă şi stăruie asupra acestui fapt. Dragostea faţă de fraţii noştri ne impune să nu-i dăm în vileag întotdeauna […]

Sfaturi duhovnicești
7964

Ispitele ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat

Odată, l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria: – Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare! – Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu […]

Sfaturi duhovnicești
4110

Putem fi şi un mare bine, şi un mare rău

Acum culegem roadele poftelor şi gândurilor noastre, din pricina neascultării faţă de Tatăl Ceresc şi faţă de părinţii noştri de pe pământ. Gândurile noastre sunt atât de puternice, atât de pătrunzătoare, încât nu ne putem gândi. Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem […]

Sfaturi duhovnicești
3344

Până când înlăuntrul nostru nu „se zideşte” o „inimă nouă”, toată mântuirea noastră este o spoială

Indreptarea noastră trebuie să pornească de aici, de la inimă. Până nu îndreptăm acest izvor, totul este în zadar. Fântâna otrăvită o poţi vindeca coborându-te la izvorul ei şi vindecând izvorul ei. Repararea ţevilor n-ajută nimic. A căuta să te îndrepţi şi să te mântuieşti fără îndreptarea inimii ar însemna ca şi când ai aştepta […]

Predici
4268

Predică la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

Dumnezeu face ce zice omul! Creştinii nu mai au ameninţări, ci fericiri iar Testament înseamnă Legământ. Primul legământ a fost legământul lui Dumnezeu cu Avraam: „Te voi înmulţi ca nisipul mării, ca frunza copacilor, ca iarba pământului”. Al doilea legământ Dumnezeu l-a făcut cu noi, poporul creştinesc, cu noi, Biserica Lui, pentru care S-a răstignit. […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești