Sfaturi duhovnicești
4851

Fără smerenie toate lucrările noastre sunt zadarnice

Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ți se iartă. Iar faptele fără de smerenie nu-ți sunt de niciun folos; dimpotrivă, multe rele ne gătesc nouă faptele fără de smerenie. Așadar, prin smerenie arată-ți fărădelegile tale, precum am spus. Precum este sarea în orice bucate, tot așa este smerenia în orice virtute, și poate să […]

Sfaturi duhovnicești
9232

Nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură

Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, […]

Sfaturi duhovnicești
5320

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel […]

Sfaturi duhovnicești
3501

“Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți”

Există ispita unei vieți creștine mecanice. Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, își spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține…și pleci. Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine. […]

Sfaturi duhovnicești
5435

Fă astăzi tot binele pe care-l poți

Dacă vrei să fii gata în ziua cea mai de pe urmă a ta, cheltuieşte câteva zile cu osârdie şi luare aminte, cugetând întru sine ce ai fi vrut să săvârşeşti în ziua ta cea mai de pe urmă, şi acel lucru sileşte-te să-l faci chiar acum. Ai fi vrut să-ţi scrii testamentul? Scrie-l acum! Ai fi vrut să-ţi mărturiseşti duhovnicului tău toate păcatele […]

Sfaturi duhovnicești
15564

Cine iartă puțin, puțin iubește, iar cine iartă mult, mult iubește

Îndrăznesc să afirm că iertarea este o virtute exclusiv creștinească. Până la întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, iertarea nu era cunoscută în lume. Fiecare om răspundea aproapelui său după faptele lui: la rău, răsplătea cu rău, la bine, răsplătea cu bine. […] Dumnezeu face cunoscută iertarea prin Hristos Domnul punând mare accent pe această cheie a […]

Sfaturi duhovnicești
4836

Bunătatea naşte bunătate

Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare. Asta e de când lumea. Acela care, suferind o răutate, se hotărăşte s-o pedepsească tot cu răutate, acela care se hotărăşte pentru răzbunare, acela nu combate răul, cum […]

Sfaturi duhovnicești
5811

Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag

Dragul meu, Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi ne­aşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se pră­buşesc ori, pur şi simplu, refuză […]

Sfaturi duhovnicești
7872

Două cuvinte care îl apropie pe om de Dumnezeu

Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”. Această scurtă rugăciune, alcătuită din doar două cuvinte, nimicește toate planurile diavolului, de îndată […]

Sfaturi duhovnicești
16199

„Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da”

Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț, ne povestește: Eram în Iași, mergeam la Sfânta Parascheva și ieșisem dintr-un magazin, aproape de Mitropolie. Era iarnă. Un bătrânel slab, aproape străveziu, stătea lipit de ușa de la intrare. Înaintea mea a ieșit o fetiță ca la 12-15 ani. L-a văzut și a avut […]