Sfaturi duhovnicești
5822

Rugăciunile părintelui Ilie Cleopa aduc ajutor pentru cei aflaţi în necazuri

Într-o zi a venit la Părintele Cleopa un credincios, plângându-se că i s-a furat calul. Părintele i-a spus să fie liniştit, căci la întoarcerea din călătorie îl va găsi în curte. Cum a ajuns acasă, omul şi-a găsit calul în ogradă şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. Odată, o creştină care avea […]

Ştiri interne
1727

Dumnezeu ne va întreba de binele pe care l-am făcut…

La 14 octombrie ,,Centrul de zi pentru copii și tineri” al bisericii Intrarea Maicii Domnului din comuna Ulmu, raionul Ialoveni a primit câţiva oaspeţi.   Tinerii voluntari ai proiectului Wave Week Moldova, însoţiţi de d-ul profesor universitar Mihai Bradu, au discutat şi au desfăşurat diverse activităţi cu copiii centrului. Copiii au primit în dar ghiozdane, rechizite […]

Sfaturi duhovnicești
7375

Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!

L-au ntrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor? – Întâi, neieşirea din mănăstire. Călugărul nu trebuie să iasă, dacă se poate, niciodată din mănăstire; iar dacă iese, numai la mare nevoie şi pentru un ceas-două. Apoi, repede să se întoarcă la mănăstire. Pentru că i se răceşte sufletul, îi slăbeşte credinţa, îi […]

Pilde ortodoxe
5014

„Să le şoptim mereu că nu e nici grabă”

O veche legendă spune că satana a ţinut odată sfat cu dregătorii săi spre a căuta cea mai bună cale de a îndepărta pe oameni de la Dumnezeu. Unul dintre draci a zis:  „Să le spunem că nu este Dumnezeu”. Altul a zis:  „Să le spunem că Dumnezeu nu ţine seama de bine şi de […]

Sfaturi duhovnicești
4806

Daţi milostenie celor care vedeţi că au reală nevoie. Aceştia se văd! Imediat se văd!

Daţi în primul rând, celor care vedeţi că au de crescut copii. Daţi celor care vedeţi că au reală nevoie. Aceştia se văd! Imediat se văd! Eu am în biserică o doamnă care n-a cerut niciodată nimic. Şi ştiam în ce condiţii stă. Câtă vreme a fost la biserică, i-am cerut să-mi dea un pic cheia de acasă. I-am spus: „Am […]

Ştiri interne
2115

O zi de sărbătoare pentru copiii centrului de plasament ,,Brănduşa” din or. Hânceşti

Cu binecuvintarea Preasfintitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, pe data de 28 august la parohia Nașterea Maicii Domnului, sat. Buteni, raionul Hincesti, pentru prima data a fost organizata SARBATOAREA FAPTELOR BUNE. Parohul bisericii, iereul Vasile Prepelita,  a adus la biserica copiii  centrului de plasament temporar pentru copii in situatii de risc ,,BRINDUSA” din or. […]

Ştiri interne
3147

Polițiștii din Orhei, sensibilizați de drama unei familii nevoiașe cu șapte copii (VIDEO)

Legume, dulciuri, rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Sunt doar câteva lucruri pe care familia Rusu din satul Dâşcova le-a primit în dar de la angajaţii Inspectoratului de Poliţie din Orhei. Iulia Rusu are şapte copii şi un nepoţel de doar trei ani pe care îi creşte singură. În prezent, familia nu are niciun venit şi trăieşte […]

Pilde ortodoxe
4572

Dumnezeu clădeşte pentru fiecare om o casă

  Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea în vis, că ajunsese în Rai şi se desfăta în frumuseţile de acolo, însoţit de Sfântul Petru, care îi dădea explicaţiile necesare. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot […]

Pilde ortodoxe
8058

Cât cântăreşte o rugăciune?

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, […]

Sfaturi duhovnicești
3822

Pentru aceştia ne ţine pe noi Dumnezeu!

Era într-o seară de iarnă. Ca de obicei, după şi-a terminat pravila, părintele Cleopa a plecat de la chilie în sala alăturată, unde primea pe toţi cei care doreau să-l vadă, să-l asculte predicând şi sfătuind. La sfîrşitul discuţiilor unii doreau o binecuvântare, alţii să lase un pomelnic, alţii să-i ceară un sfat în problemele […]