Familia
6262

O coincidenţă uimitoare salvează un bebeluş de la avort

Ştiu că vechea zicala „Căile Domnului sunt de nepătruns” vă este familiară. Vă rog să staţi jos şi să citiţi această poveste până la capăt. Dumnezeul nostru, al tainelor de nepătruns, de data aceasta s-a întrecut pe Sine! O tânără din Indianapolis, statul Indiana, pe care o vom numi Erin, s-a trezit, şi-a trimis copiii […]

Societate
4414

    Cea mai importantă întrebare privind avortul  

 Haideți să discutăm despre unul din  cele mai încărcate din punct de vedere emoțional subiecte – avortul. Dar, lăsând la o parte emoțiile. La fel, nu vom atinge întrebarea care însoțește de obicei acest subiect – dacă avortul trebuie sau nu să fie legal. Singura întrebare pe care o vom pune aici este cea morală: […]

Sfaturi duhovnicești
9080

Scopul este să vedem în soţia noastră ceea ce Hristos a văzut în Biserică

Dacă vezi femeia numai prin prisma sexului şi nu a afectivităţii ei, atunci nu am realizat nimic, pentru că o soţie, când pregăteşte ciorba şi taie mărar şi mai pune ceva pe acolo, lucrul ăsta îl face cu afecţiune; apoi, când vii la masă tu, ca soţ şi îţi aşază farfuria în faţă (sau îţi […]

Educația creștină
8439

Copiii care nu vor să moară…sau un avort filmat din interior

Acum doi ani am asistat la un “eveniment special”. Datorita meseriei mele si tot pentru a face teste de calitatea, temperatura si presiunea aerului, am fost trimis in blocul operator al spitalului pentru care lucram. Fara sa vreau, am asistat la un “avort filmat din interior”. Cu o camera video minuscula, in varful unui fir, […]

Familia
Societate
Familia
3556

„Domnule, copilul acesta a inviat!”

In anul 2009 pe 15 decembrie se nastea cel de al doilea copil al familiei: Mihail. Nasterea lui, ca de fapt nasterea oricarui copil a fost o binecuvantare! Sa vedem de ce?! Cand mama isi anunta sotul ca asteapta pe ce de al doilea copil al lor, acesta a reactionat brutal: “Cum sa avem si […]

Familia
3592

Avortul este un gol în suflet

A venit o doamnă la Taina Spovedaniei și recunoaște: ,,Părinte, am un copil de 5 ani, Gabriel și acum sunt însărcinată. Cu o săptămînă în urmă am vrut să fac avort”. Destul de calm, ferm întrebător, o pun în încurcătură. Zic: ,,pe cine ați vrut să omorîți, pe copilul de 5 ani, pe Gabriel sau […]

Sfaturi duhovnicești
4779

Prin avort ne pierdem fericirea, viaţa, sufletul, mântuirea

Părinte, conform statisticilor, ţara noastră deţine un fruntaş loc în topul celor care numără pruncii ucişi prin avort. Cum se poate stopa acest fenomen care Îl întristează atât de mult pe Dumnezeu? Da, am aflat şi eu că România ocupa, nu cu foarte mult timp în urmă, un  înfricoşător loc doi în lume la avortul […]

Pilde ortodoxe
5974

Pr. Ioanichie Bălan: Păcatul și pedeapsa avortului

In Roman trăia o familie binecuvântată. Părintii se întelegeau bine, copiii cresteau în frica lui Dumnezeu. Mai târziu, femeia simtindu-se însărcinată, a început a slăbi în cugetul ei si a zis: – Am patru copii. Este destul. Pe acesta care vine nu-l mai nasc. Este greu de crescut. Nu mai ajung banii. Si apoi de […]