Moartea părintelui Serafim, care i-a surprins pe ucenicii săi, ar trebui să ne surprindă şi pe noi. Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu îl va chema la El pe acest neobosit apostol al secolului XX, când misiunea pe care o făcea era în plin apogeu? Moartea părintelui trebuie să ne ajute să înţelegem că Dumnezeu are alte planuri decât avem noi. Sunt mulţi care cred că vor trăi ani mulţi pentru că au de crescut copii, de crescut numărul caselor sau numărul firmelor. E clar că cei care sunt obsedaţi de sporirea averii lumeşti duc o viaţă în care nu ţin cont de voia lui Dumnezeu. Totuşi, dorinţa părinţilor de a-şi creşte copiii este firească. Nu este firească însă siguranţa unora că vor ajunge la bătrâneţe şi că îşi vor vedea nepoţii jucându-se prin preajmă. Nimeni nu ştie când va muri. Viaţa noastră pământească se poate sfârşi chiar atunci când ni se pare că este cel mai puţin probabil să părăsim această lume. (...)
Privind la cerul de seară, dramatic şi senin, arătând către stelele lui Dumnezeu (singurul lui hobby era astronomia pentru amatori), părintele Serafim spuse: „Fie ca această sărbătoare şi frumuseţea cerului de seară să ne amintească că suntem doar pelerini pe acest pământ, călătorind către Împărăţia Cerească”.
Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, pp. 319-321
