Îmi amintesc de o istorioară pe care am citit-o cândva, în care era vorba de o mină de cărbuni. La gura minei, unde nu se găsea decât un strat compact de pulbere neagră, creştea o floare albă ca zăpada, pe care praful n-o atinsese deloc. Uitându-se miraţi la această floare, refuzând să-şi creadă ochilor, trecătorii nu erau în stare să-şi explice această stranie apariţie.
Un miner a încercat să presare pe floare puţin praf de cărbune, dar nu s-a prins de ea niciun firicel; avea impresia că o forţă venită din lăuntrul ei respingea praful, petalele florii rămânând imaculate ca şi mai înainte, în mijlocul pulberii negre. Acele fragile petale păreau să aibă calitatea de a rămâne neatinse de tot ceea ce se afla în jurul lor.
Ne învârtim în fiecare zi în murdărie şi în răutate, murdăria morală acoperă întreaga lume cu o pulbere neagră, ca un linţoliu compact; ea pătrunde pretutindeni, bântuie peste tot cu o forţă teribilă. Noi, credincioşii, suntem chemaţi să rămânem curaţi în mijlocul acestei murdării.
Sufletul spălat de Hristos nu trebuie să se atingă de nicio necurăţie. Albit de Domnul şi aflat sub sfânta Sa pază, el trebuie să rămână curat, asemenea acelei flori, chiar şi în toiul beznei de nepătruns a răului lumii. Harul lui Dumnezeu poate săvârşi această minune. El poate apăra sufletul omului de orice necurăţie, îl poate face să rămână curat, neatins, în mijlocul lumii păcătoase, devorată de vicii, şi nu îngăduie puterilor întunericului să-l ia în stăpânire.
