De foarte mult timp mă tot chinui să trimit redacţiei articolul meu care din păcate nu o să fie unul asemănător cu cele pe care le-am citit. Am toate motivele să cred în Dumnezeu. Cred în Dumnezeu pentru că El este Cel care mi-a dat viaţă, El este cel care îmi călăuzeşte paşii spre oricare lucru pe care îl fac în viaţă.
Cred în Dumnezeu, pentru că am nădejdea că într-o zi mă va ridică din mocirla păcatelor care mă aflu. Am citit cu mare drag articolele voastre şi vă felicit pentru trăirile voastră, pentru că sunteţi vrednici de ele. Nici nu ştiu cu ce anume să încep. Ar fi multe de spus. De aceea prefer ca în acest articol să mă numesc Maria. Şi nu este un nume la întâmplare. Este un nume pe care îl iubesc foarte mult fiindcă sfânta Maria Egipteanca a cărui viaţă cred că o ştiţi cu toţii, a fost o desfrânată, şi cu care eu la rândul meu mă asemăn cu păcatele ei, dar nu şi în pocăinţă.
Am mare nădejde că într-o zi mă va ajuta să mă ridic din păcatele care mă aflu. Aş începe cu anii copilăriei mele, de care îmi aduc aminte cu mare drag. Mamă (o icoană) pentru mine, parcă ieri ne pregătea cu o zi înainte pentru Sfânta Spovedanie şi Împărtăşanie. Copil fiind nu realizăm prea multe lucruri. Bucuria mare pentru mine era… La rândul meu eram o bucurie pt cei din jur. În sat eram numită privighetoarea datorită glasului care îl aveam. Abia așteptam duminică să merg la biserică să încânt lumea, cântând în strană. Tare fericită eram atunci când părintele mă ruga să merg în mijlocul bisericii cu cartea în mâna pentru a spune Crezul său Tatăl nostru. Doamne câtă bucurie. De multe ori părintele îmi tot spunea „măi… tu când vei fi mare te vei face preoteasă”.
Dar toate aceste bucurii nu au durat mult, fiind nevoită să plec din casa părintească pentru a face liceul. Nu pot spune că mi-a părut rău, fiindcă nu am avut o copilărie frumoasă, având probleme în familie. Tata era un alcoolic. Certuri, scandal, violență etc) dar… Ajunsă în oraş am tot încercat să mă ţin de biserică, spovedanie etc. Până când mi-am pierdut fecioria şi de atunci tot am continuat să fiu în păcate chiar dacă aveam momente când încercăm din răsputeri să nu întreţin relaţii sexuale cu nici un bărbat şi Doamne Iisuse ce copil curat m-am simţit când, timp de 6 luni de zile nu am fost atinsă de nici un bărbat.
Adormeam cu rugăciunea pe buze. Pentru toate păcatele astea am fost oprită de la Sfintele Taine. Să fi trecut de atunci vreo 10 ani de când nu m-am împărtăşit cu Hristos. Apoi a urmat facultatea. Uneori cred că Dumnezeu m-a lăsat să cad şi din cauza mândriei pe care o aveam, să-mi văd neputinţa şi să-mi dau seama că Lui îi datorăm totul. Am avut momente în viaţă când îmi doream să mă îmbolnăvesc, să nu mai fac păcatele care şi în ziua de azi le fac. Dar tot am credinţa că Hristos mă v-a ajuta. Acum 2 ani mi-am dorit foarte foarte mult o familie dar cred că voia lui Dumnezeu a fost alta sau eu nu eram vrednică de a avea o familie. Nu a fost să fie şi de atunci, fiind foarte dezamăgită nu am mai ţinut cont de nimic, nici de numărul bărbaţilor cu care m-am culcat, nici de zilele de post, nici de duminicile care nu am fost prezentă la Sfânta Liturghie.
Da. Sunt o curvă, sunt o desfrânată în faţa oamenilor dar în faţa lui Вumnezeu sunt zidirea lui, sunt fiinţă pe care o aşteaptă cu braţele deschise. Nu mă judecaţi pentru păcatele mele ci încercaţi să-mi înţelegeţi neputinţa. Acum fiind în tară şi având biserica aproape încerc pe cât îmi este cu putinţă să merg în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, să mă spovedesc cât mai des, chiar dacă după spovedanie cad în aceleaşi păcate. Să nu uităm că în ceea ce ne găseşte Hristos, în aceea ne va judeca. Sau… de câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui. Aşa că… dragii mei vă doresc mântuirea.
