-Când anume cunoaştem că am sporit în rugăciune şi smerenie?
- Sporeşti în rugăciune şi smerenie atunci când simţi nevoia să te rogi, aşa cum simţi nevoia de aer şi apă. Există o chemare ascunsă în tine care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui. El doreşte să se biruiască pe sine, dar se vede slab şi neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creştin, ci se vrea lângă Stăpânul şi Răscumpărătorul său.
Astfel, sufletul se trezeşte în om şi simte cum inima rănită de dor se apropie de Dumnezeu să comunice. Aşa încep marile treziri spre viaţă în Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul că eşti viu şi vrei să rămâi omul viu în bucuria harului Celui dădător de viaţă. Sfântul Ciprian zice: „Cum vrei să fii auzit de Dumnezeu, când nici tu nu te auzi pe tine însuţi?!” sau: „Spune-mi: unde eşti atunci când nu te afli înăuntrul tău?”. Şi iarăşi: „Darul anume îşi face loc în noi, pe măsură ce se trezeşte eul nostru şi sunt dezrădăcinate patimile”. Când inima se va curăţi de patimi, atunci se va înflăcăra simiţirea către Bunul Dumnezeu.
Din Ne vorbeşte Părintele Arsenie, volumul I, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2010
