Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
În spatele oricărei boli se află o durere a sufletului
Invidia – o înjunghiere a sufletului
„Cei ce nu ţin sfintele posturi şi toate miercurile şi vinerile din an, mult păcătuiesc”
„Vei naște o fetiță…” – vindecări minunate ale Sfintei Matrona din Moscova
Predică la Duminica lăsatului sec de brânză (despre post şi valoarea lui)
Credința trebuie să fie o alegere liberă, altfel nu are nici o valoare
ÎPS Vladimir, împotriva Legii Antidiscriminare
Sfinții Moldovei, rugați-Vă lui Dumnezeu pentru noi!
Pr. dr. Mihai Himcinschi: Educaţie şi libertate religioasă
Ce să fac cu ramurile binecuvântate la Florii după ce se usucă?
Sensurile slujbelor ortodoxe
De ce Mirungerea se face imediat după Botez?