Actualitate

Slujbă Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu

1908

Vineri, 27 octombrie 2017, cînd Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeniîmpreună cu Înaltpreasfințitul EVLOGHIE, arhiepiscop de Sumâ și Ohtârca însoţiți de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hîncu.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. La miezul nopții clericii mănăstirii au oficiat Sfînta Liturghie și în biserica cu Hramul „Sf. Parascheva”.

În dimineața zilei Ierarhii, au fost întîmpinați de soborul impunător de preoţi şi diaconi şi nu în ultimul rînd, de Stareţa acestui aşezămînt monastic şi omagiata zilei acesteia, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală şi mulţimile de credincioşi veniţi la Hramul mănăstirii.

Slujba praznicală de astăzi, a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a felicita omagiata zilei acesteia Egumena PARASCHEVA (Cazacu), stareţa mănăstirii care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ monahal.

Această slujbă solemnă a fost înfrumusețată și de renumitul Corul de Preotese din cuprinsul Episcopiei noastre, condus de Dna Irina VIZITIU (Gajim).

La Liturghia de astăzi au participat toţi stareţii şi stareţele din cuprinsul Episcopiei noastre dar şi alţi stareţi din alte eparhii.

În timpul vohodului mic mai mulți slujitori din Episcopia noastră dar mai ales Slujitorii mănăstirii Hîncu, au fost decorați de către Ierarh cu distincții bisericești, printre care Secrtearul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, cu dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe, Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Nisporeni, Arhimandritul ZOSIMA (Matei) cu dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu ușile împărătești deschise pînă la Herovic și Protoiereul Igor BARCARI cu dreptul de a purta Mitră.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU a ţinut un cuvînt de învăţătură din viaţa Cuvioasei Parascheva: ,,Mari sunt darurile împărtăşite nouă de Dumnezeu prin această aleasă de Dumnezeu fecioară. Ea a fost pentru ţăra noastră ca un scut de apărare în vremea celor 2 războaie mondiale, a fost cea care a sprijinit famiile cele dezinate întărindu-le casele lor, împăcându-i pe soţii cei certaţi care erau gata să divorţeze. Anume ea a fost cea care a vindecat pe mulţi dintre bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Sf. Parascheva i-a iubit dintotdeauna pe cei necăjiţi şi împovăraţi fiind asemenea Domnului, milostivă şi iubitoare de oameni!

Interesant este şi faptul că Ocrotitoarea noastră cea cerească a arătat o deosebită dragoste şi studenţilor aflaţi în examene, ajundu-i pe toţi să treacă cu bine cele mai grele examene, în timpul studiilor. Sf. Parascheva să ştiţi iubiţi credincioşi, nu a fost şi nu este un simplu obiect liturgic, ea este vie! Ea suferă alături de noi! Ea plânge pentru greşelile noastre.

Astăzi Hristos îşi varsă sângele pentru păcatele noastre în timpul Sf. Liturghii! Astăzi Sfinţii, şi împreună şi Sfânta Parascheva plîng pentru neascultarea noastră de Dumnezeu, pentru nesimţirea noastră duhovnicească! De aceea să nu fim nepăsători!

Să nu fim indiferenţi faţă de pildele pe care ni le oferă această Sfântă Cuvioasă care a avut trup asemenea nouă o fire omenească!

Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
2254

În Duminica Samarinencii Preasfinţitul Episcop Petru, a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva”, Hîncu

14 mai 2017. În a V-a duminică după Paşti, numită și Duminica Samarinencii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la mănăstirea „Cuv. Parascheva” Hîncu. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai mănăstirii. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a […]

Articole postate de același autor
2740

Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu

Duminică, 26 iunie 2016, prima după Rusalii, numită și Duminica Tuturor Sfinților, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare  Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri. Alături de Ierarh au […]