Slujbă Arhierească în Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei în Duminica a II-a după Paşti, a Sfîntului Apostol Toma

2856

În Duminica a II-a după Paşti, a Sfîntului Apostol Toma, Înaltpreasfinţitul Nicodim a săvîrşit Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei.

În cuvîntul de învăţătură, Vladîca Nicodim a menţionat că Apostolul Toma este un trimis al necredinţei noastre în faţa Domnului, căci, prin pipăirea rănilor Mîntuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcăt, şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mîntuirea lumii, Înviind întru Slavă şi dăruind tuturor celor ce cred în El Viaţa veşnică.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1429

La Chișinău a avut loc Festivalul Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a XV-a

În perioada 20-23 octombrie, anul curent, Asociația Muzical – Corală din Moldova a organizat Festivalul – Concurs Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a XV-a. Președintele Asociației Muzical Corale doamna Elena Marian a adunat peste 30 colective muzicale din Republica Moldova, Spania, Filipine, Ucraina şi România pentru participare. În cele patru […]