Actualitate

Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

392

Un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat în dimineața zilei de vineri, 20 septembrie, slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Slujba religioasă a adunat numeroşi credincioşi din Chișinău şi împrejurimi, veniţi să se roage Maicii Domnului pentru mijlocire înaintea lui Dumnezeu, dar şi pentru ajutor duhovnicesc în ajunul sărbătorii mariologice – Nașterea Maicii Domnului.

În soborul de preoţi s-au aflat: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Ecleziarh al Catedralei mitropolitane, slujitorii Catedralei mitropolitane şi preoți din municipiul Chișinău.

Credincioşii au primit binecuvântare şi s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și soborul slujitor ca Maica Preacurată să-i ajute și să mijlocească în viaţa lor duhovnicească.

Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
364

Singura dragoste adevarată

Adevărata cauză a poftei de altă femeie nu este neapărat frumuseţea aceleia, ci nestatornicia noastră. Acest lucru se întâmplă cu orice altă patimă. Problema nu este lucrul dorit, ci instabilitatea noastră. Această instabilitate vădeşte caracterul nostru infidel atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu. Agitaţia şi nestatornicia în care ne complăcem zilnic, deşi […]