Doi ţărani aveau o arie comună pe care îşi semănau grânele. Unul dintre ei era necinstit, iar celălalt era plin de bunătate.
Odată, ambii treierându-şi grânele în aceiaşi zi, fiecare dintre ei şi le-a lăsat în arie până în ziua următoare. Cel necinstit, vrând să fure peste noapte din recolta vecinului său, s-a dus de cu seară în arie şi a acoperit recoltele, pe care urma să le fure, cu o pătură, pentru ca în întunericul nopţii să recunoască mai uşor grămada din care urma să fure.
Întâmplător, venind şi celălalt ţăran la arie şi văzându-şi grânele acoperite, a pus gândul cel bun şi a zis: ,,Ce om bun este vecinul meu, uite a acoperit grânele mele ca nu cumva să le plouă peste noapte, dar nu vreau nici eu să fiu mai puţin cinstit, mai bine să se strice grâul meu”, şi luând pătura a pus-o peste grâul vecinului.
Noaptea, mergând în arie şi pipăind după pătură, hoţul şi-a umplut sacul din grămada acoperită, care de fapt era grâul lui.
Dimineața, află însă cu rușine că furase din grâul său, ăși furase grâul…
Vai de cei ce cred că pot înainta cu hoția!
Extras din Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase, Ed. Oastea Domnului, Sibiu 2007, p. 118
