Actualitate

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei pomeniți liturgic la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

1815

În ziua pomenirii Sfinților patruzeci de mucenici din Sevastia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.

În cuvântul său, Episcopul-vicar a vorbit despre hotărârea și unirea celor 40 de mucenici, a căror credință a intrat în conflict cu cerințele stăpânirii lumești de a-i face să-și încalce credința.

Preasfințitul Ioan a arătat că, rămânând uniți între ei, mucenicii au rămas uniți și cu „Stăpânul și Domnul, Fratele lor după har și Dumnezeul lor”. El a mai vorbit despre semnificația numărului de 40.

„Să ne rugăm lui Dumnezeu și Sfinților 40 de Mucenici să ne întărească în credința, în hotărârea, în strădania și în pregătirea noastră pentru eternitate”, a îndemnat Episcopul.

La final, cei prezenți au primit binecuvântare arhierească, pentru cea de-a doua săptămână a Postului Mare.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1669

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit Prestolul și a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel”din or. Drochia

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, marți, 12 iulie 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a Sfințit Prestolul și a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din or. Drochia. La primele ore ale dimineții, Ierarhul a fost întâmpinat de către Părintele-paroh Pavel Robu și familia, […]