Sfântul Paisie Velicikovski cinstit la Mănăstirea Noul Neamț

243

Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.

Sărbătoarea Cuviosului Paisie Velicikovski a adunat în prima zi a postului Nașterii Domnului, miercuri, 28 noiembrie 2018, la mănăstirea Noul Neamț, Chițcani, arhierei, preoți și credincioși care au venit să-i aducă laude acestui mare povățuitor al călugărilor.

Concomitent au fost săvârşite două Sfinte Liturghii, una în catedrala Înălţării Domnului unde a liturgisit ÎPS Mitropolit Vladimir, Întîistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan şi a doua în biserica Adormirii Maicii Domnului, unde au liturghisit ÎPS Mitropolit Vichentie de Tașkent și Uzbekistan și PS Irineu de Orsk și Gai.

Sfântul Paisie Velicikovski a fost un monah virtuos și un mare părinte al Bisericii care a trăit teologia isihastă. Sfântul Paisie nu a fost doar un părinte isihast, ci, în întreg veacul al XVIII-lea, el a realizat o întreagă revoluție duhovnicească în Biserică.

Slujba de astăzi a fost una deosebită și pentru tânărul Serghei Cebotari, student al ATOM, care a fost hirotonit de către Mitropolitul Vladimir în treapta de diacon, nou-hirotonitul primind felicitările şi îndemnurile părinteşti ale Înaltpreasfinţiei Sale.

Predica zilei a fost rostită cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit de către Episcopul Ioan al Sorocii.

Pelerinii veniţi din toate colțurile țării au primit binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, care în cuvântul său duhovnicesc a îndemnat pe cei prezenţi la un post cu osârdie şi cu alese roade duhovniceşti.

La rândul său, părintele Arhimandrit Paisie (Cecan) a mulţumit Înalt Preasfinției Sale pentru frumoasele cuvinte de felicitare şi a asigurat pe Întâistătător de supunere fiască şi râvnă și de acum  înainte.

După slujbă, în timpul căreia s-au înălțat rugăciuni fierbinți către Domnul, slujitorii, credincioşii și Arhiereii au săvârşit un Te-Deum de mulțumire la icoana Sf. Paisie Velicikovski.

La final a fost oficiată o Panihidă la mormînul vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont, de Edineț și Briceni, după care a urmat o agapă creştină oferită cu multă dragoste de obștea mănăstirii.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2970

Liturghie arhierească la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din s.Buțeni, Hîncești

Creștinii din satul Buțeni, raionul Hîncești l-au avut astăzi în mijlocul lor pe Chiriarhul locului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. În dimineața zilei Ierarhul a fost întîmpinat de parohul bisericii, Protoiereul Andrei PROCOPENCO, soborul de preoți și mulțimea de credincioși. Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi printre care și Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim […]

Articole postate de același autor
1912

Taina Mărturisirii și ședința administrativă a clerului din Protopopiatul Florești

În perioada Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chșinăului și al întregii Moldove, în toate Protopopiatele din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova se desfășoară ședințe administrative preoțești și Taina Mărturisirii pentru slujitorii Bisericii. Preoții din Protopopiatul Florești au prticipat la Taina Mărturisirii, urmată de oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte Sfințite în cele patru […]