Actualitate

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

2995

Sfântul Mare Mucenic Teodor (†304) a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Mitropolia Amasiei, din cetatea Homialon. El a fost ostaş în ceata Tironilor (a recruţilor) din legiunea condusă de generalul Vringa. Atunci când a venit poruncă ca toţi soldaţii să jertfească idolilor, Teodor nu a intrat în templu. Judecat şi îndemnat să jertfească, Teodor le-a răspuns: „Fiecare ştie cui ostăşeşte, iar eu ostăşesc Stăpânului meu Hristos!“ Şi mărturisea că Hristos este Dumnezeu, iar zeii păgânilor sunt idoli fără de suflet şi cioplituri de mâini omeneşti. Pentru multa dragoste pe care ostaşii o aveau faţă de Teodor, Vringa l-a lăsat câteva zile să se hotărască. În acest timp, Teodor s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare, iar ca să arate neputinţa zeilor, a dat foc noaptea templului păgân. Pentru aceasta, din porunca dregătorului Puplie, a fost supus la chinuri cumplite. L-au bătut cu vergi, l-au întins pe roată şi i-au strujit tot trupul cu unghii de fier. Însă, de fiecare dată, el rămânea nevătămat, mărturisind cu bucurie: „Cu Hristos al meu am fost, sunt şi voi fi!“ Atunci, dregătorul, plin de mânie, a poruncit să fie aruncat într-un cuptor cu foc. Şi, intrând în mijlocul văpăii, Sfântul Teodor Tiron şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Sursa: ziarullumina.ro


Articole postate de același autor
1373

Biserica din Ținuturile Cehe și din Slovacia recunoaște canonizarea celor 16 sfinți români trăitori în secolul trecut

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și din Slovacia, întrunit miercuri, 30 aprilie 2025, sub președinția Mitropolitului Rastislav, Arhiepiscop de Prešov și Mitropolit al Cehiei și Slovaciei, a primit informarea transmisă de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române despre canonizarea celor 16 noi sfinți români. Ierarhii Cehiei și Slovaciei au recunoscut sfințenia celor 16 mărturisitori și […]