Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toţi prorocii, prietenul lui Hristos şi cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălţămintea Lui”, iar la Iordan se opreşte cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine şi nu eu!” Vedeţi, aceasta este smerenia, duşmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii şi să te socoţi mai nevrednic decât toţi; aceasta este micşorarea sufletului.
De obicei, noi oamenii suntem plini de mândrie, ne socotim mai buni decât semenii noştri. Cel evlavios se crede mai evlavios decât ceilalţi şi se uită de sus la dânşii; tânărul se crede mai frumos, cel isteţ mai priceput, cel bogat mai vrednic; fiecare se crede mai bun, mai presus decât ceilalţi. Aceasta este mândria, din care izvorăsc toate relele: zavistiile, certurile, uciderile. Dimpotrivă, smerenia este maica virtuţii, nu te lasă să te socoţi mai bun decât aproapele tău: niciodată să nu-l socoţi mai prejos decât tine, totdeauna să ai despre el o părere mai bună decât despre tine.
Iată cele două unelte cu care putem micşora pe omul cel vechi din noi, pentru ca să crească omul cel nou întru Hristos: postul şi smerenia.
Cu aceste două cununi s-a împodobit cel mai mare decât toţi cei născuţi din femei, Sfântul Ioan Botezătorul, şi cu ele trebuie să se împodobească tot creştinul. Acestea împreună, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, alcătuiesc plinătatea tuturor virtuţilor. Ele micşorează pe omul de păcat din noi şi ajută să crească omul cel duhovnicesc. Şi, lucru minunat, cu cât ne micşorăm mai mult, cu atât ne facem mai transparenţi, cu atât mai mult străluceşte Hristos din noi, precum zice Apostolul, că nu mai trăiesc eu, ci Hristos care este în mine.
Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfinţit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit şi s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia şi nevoinţele şi postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate! De aceea, postul şi smerenia trebuie să ne însoţească în toate zilele vieţii, pentru că ele ne fac asemenea cu marele prooroc şi înaintemergător Ioan; ba şi mai mult, ne fac asemenea cu Dumnezeu, Care să ne învrednicească şi să ajute să ne înnoim şi noi sufleteşte, cu rugăciunile sfântului şi marelui Său Prieten, Ioan Botezătorul. Amin.
Din Părintele Petroniu de la Prodromu, ediţie îngrijită de Preot Constantin Coman şi Costion Nicolescu, Editura Bizantină, p. 471-472
