Actualitate

Sfântul Apostol Ioan – ocrotitorul și îndrumătorul spiritual al L. T. „Olimp” din Costești

253

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul a fost cinstit într-un mod deosebit de către profesorii și elevii IP L. T. „Olimp” din s. Costești, r-nul Ialoveni, care deja de șase ani îl au ca și ocrotitor ceresc al instituției pe acest mare Apostol al Bisericii.

Cu acest minunat și deosebit prilej, în ziua prăznuirii sfântului, duminică, 9 octombrie 2016, profesorii și elevii instituției de învățământ au participat la Sfânta Liturghie oficiată la biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” din localitate, unde a fost săvârșit și un Te-Deum de mulțumire și sănătate pentru corpul didactic și învățăcei.

După încheierea Sfintei Liturghii, elevii și profesorii, dimpreună cu Ansamblul folcloric al școlii „Păjurița” au prezentat un program artistic cu caracter creștin, întitulat „Sfântul Evanghelist Ioan – Apostolul iubirii”, dedicat Sfântului prăznuit, alcătuit și coordonat de către profesorii: Melnic Vera și Sergiu Crudu.

După concert, preoții bisericii au felicitat profesorii și elevii cu ocazia hramului instituției de învățământ, dăruind totodată profesorilor mici daruri în legătură cu sărbătorea zilei pedagogului.

De asemenea, oaspeții au fost invitați la o agapă de sărbătoare, la care s-au oferit din partea parohiei mai multe momente muzicale.

Sărbătoarea hramului a continuat și a II-a zi, luni, 10 octombrie 2016, în cadrul liceului. Momentul central al zilei a fost careul festiv ce s-a desfășurat la sfârșitul zilei, în cadrul căruia a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire și rânduiala de sfințire a manualelor de Religie pentru clasa a VII-a de către preoții de la bisericile din localitate.

Printre oaspeții prezenți la sărbătoare au fost: Dna Natalia Petrea, Primarul localității, Prot. Mitr. Vasile Ciobanu, Parohul Bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din Costești, Dl Alexandru Buzulan, Inspector școlar, Dl Gheorghe Ionaș, sponsorul manualelor de Religie pentru clasa a VII-a, preoții din localitate și părinții.

După încheierea careului, elevii dimpreună cu diriginții de clasă au mers în sălile de clasă pentru a primi preotul să-i binecuvânteze și să sfințească auditoriile, în timp ce oaspeții au fost invitați să admire expozițiile de artizanat (icoane, căndeluțe, expoziții de toamnă) confecționate de elevii liceului.

Activitatea extracurriculară are scopul de a cultiva la elevi spiritul creștin-ortodox în promovarea și păstrarea valorilor și tradițiilor naționale.

Sărbătoarea hramului Liceului Teoretic „Olimp” a adus în sufletele și inimile elevilor, profesorilor, părinților și oaspeților prezenți, multă bucurie lăuntrică și iubire, izvorâtă din cuvintele Marelui Apostol Ioan Teologul, care au fost prezentate de elevi, stări ce îi va însoți în special pe elevi și profesori pe parcursul întregului an în drumul cunoașterii, spre a învăța cu multă sârguință și folos spre prosperitatea întru triumful valorilor nemuritoare și spre binele nostru comun.

A consemnat Prof. Sergiu Crudu


Articole Asemănătoare
248

Plânsul unei tinere necredincioase adresat părinților

O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică. Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat […]

Articole postate de același autor
161

Acest „miluieste-ma” este medicament pentru toate bolile

Una din patimile vremurilor noastre este imprastierea mintii, ravasirea gandurilor. Ce trebuie sa facem pentru a ne vindeca de acest duh al imprastierii? Arhim. Efrem: Raspandirea mintii, adica hoinarirea min­tii dupa cum zic Sfintii Parinti, se poate lupta prin rostirea neincetata a rugaciunii. De aceea Sfintii Parinti au lasat aceasta scurta rugaciune: „Doamne Iisuse Hristoase […]