Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi întâmpinată în seara zilei de sâmbătă, 1 mai, ora 20.00

1882

Creștinii din Republica Moldova se pregătesc să primească Lumina Sfântă de la Ierusalim. 

Această Lumină este un dar special, un dar deosebit pe care Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii îl dăruiește celor care păstrează dreapta credință și Îl iubesc pe El. De aceea, Lumina de la Ierusalim a fost numită o minune a Ortodoxiei, care se săvârșește în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt, la Mormântul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În seara zilei de sâmbătă, 1 mai, ora 20.00, Sfânta Lumină va fi întâmpinată la Aeroportul Internațional Chișinău, de unde va fi împărţit preoţilor şi credincioşilor.

Astfel, în Noaptea de Înviere, Sfânta Lumină va ajunge în toate Parohiile și Mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Să Mulțumim Domnului, pentru că și în acest an vom primi Lumina binecuvântată din Cetatea Sfântă a Ierusalimului!

 

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2104

Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui!

Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa… ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Şi mă luptau cu atâta forţă încât nu mai dormeam nopţile. […]